Fundar 385 Resultados para: Pune-i

  • A pus statuia idolului pe care-l făcuse în casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu le spusese lui Davíd şi lui Solomón, fiul său: „În casa aceasta şi în Ierusalím – pe care l-am ales dintre toate triburile lui Israél – îmi voi pune numele pentru totdeauna. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 7)

  • Să fie cunoscut regelui că noi am mers în provincia Iudéea, la casa Dumnezeului celui Mare care se construieşte cu pietre mari şi se pune lemn în ziduri şi lucrarea aceasta continuă cu perseverenţă şi are succes în mâinile lor. (Cartea lui Ésdra 5, 8)

  • Obiectele care ţi s-au dat pentru slujirea casei Dumnezeului tău, pune-le înaintea Dumnezeului din Ierusalím! (Cartea lui Ésdra 7, 19)

  • Tu, Ésdra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune magistraţi şi judecători care să judece tot poporul care este dincolo de Râu, pe toţi cei care cunosc legea Dumnezeului tău, iar pe cel care nu o cunoaşte, învăţaţi-l! (Cartea lui Ésdra 7, 25)

  • Când vei intra în camera nupţială, ia din ficatul peştelui şi inima şi pune-le peste jăratecul pentru incens: diavolul va mirosi şi va fugi şi nu se va mai arăta în preajma ei în veci. (Cartea lui Tobía 6, 17)

  • Când s-a terminat nunta, Tobít l-a chemat pe Tobía, fiul său, şi i-a zis: „Copile, vezi să dai plata omului care a mers cu tine şi pune ceva în plus la plată!”. (Cartea lui Tobía 12, 1)

  • Slujitorii mei te vor duce înapoi în ţinutul muntos şi te vor pune într-una dintre cetăţile din trecători. (Cartea Iudítei 6, 7)

  • Pentru că de acolo iau apă toţi cei care locuiesc în Betúlia; vor suferi de sete şi vor preda cetatea lor, iar noi şi poporul nostru vom urca până aproape de vârfurile munţilor şi vom pune strajă ca să nu iasă niciun om din cetate. (Cartea Iudítei 7, 13)

  • Au spus că vor da foc ţinuturilor mele, pe tinerii mei cu sabia îi vor nimici, pe sugarii mei la pământ îi vor pune, pe copiii mei ca pradă îi vor da, iar fecioarele mele să fie răpite. (Cartea Iudítei 16, 4)

  • Mardohéu a plecat şi a făcut conform cu tot ceea ce i-a poruncit Estéra. (17a) El s-a rugat Domnului, amintind toate faptele Domnului şi spunând: (17b) „Doamne, Doamne, regele tuturor, tu care stăpâneşti peste toate, în puterea ta sunt toate şi nu este nimeni care să se împotrivească ţie când vrei să îl eliberezi pe Israél! (17c) Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate lucrurile minunate care sunt sub cer; tu eşti stăpânul tuturor şi nu este nimeni să ţi se împotrivească ţie, Doamne. (17d) Tu pe toate le cunoşti şi le ştii, Doamne, că nu din mândrie, nici din trufie, nici din dorinţă de glorie am făcut aceasta, că nu m-am plecat înaintea arogantului Amán. Căci mi-ar fi plăcut să-i sărut tălpile picioarelor pentru eliberarea lui Israél. (17e) Dar am făcut aceasta ca să nu pun gloria omului deasupra gloriei lui Dumnezeu şi să nu mă plec înaintea nimănui în afară de tine, Domnul meu, şi nu fac aceasta din trufie. (17f) Acum, Doamne Dumnezeule, regele şi Dumnezeul lui Abrahám, cruţă-l pe poporul tău! Căci [duşmanii] privesc la noi ca să ne distrugă şi să nimicească moştenirea ta de la început. (17g) Nu dispreţui partea ta pe care ai eliberat-o pentru tine din Egipt! (17h) Ascultă rugăciunea mea şi iartă moştenirii tale; schimbă plânsul nostru în veselie pentru ca, fiind în viaţă, să lăudăm numele tău, Doamne, şi nu închide gura celor care te laudă!”. (17i) Tot Israélul a strigat din [toată] puterea lui pentru că moartea lor le era înaintea ochilor. (17k) Şi regina Estéra şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israél, zicând: (17l) Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. (17m) Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israél dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. (17n) Noi am păcătuit înaintea ta şi ne-ai dat în mâinile duşmanilor noştri, pentru că i-am cinstit pe zeii lor: tu eşti drept, Doamne! (17o) Ei nu se mulţumesc cu amărăciunea sclaviei noastre, ci şi-au pus mâinile peste mâinile idolilor lor, ca să facă să piară hotărârea gurii tale, să nimicească moştenirea ta şi să închidă gura celor care te laudă şi să distrugă gloria ta şi a altarului tău; (17p) să deschidă gura popoarelor spre lauda celor deşarte şi un rege muritor să fie admirat în veci. (17q) Nu da, Doamne, sceptrul tău celor care nu sunt, ca să nu râdă de căderea noastră; întoarce planul lor împotriva lor şi fă-l de ruşine pe cel care ne-a dominat! (17r) Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! (17s) Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea [acestui] leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! (17t) Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne! (17u) Tu le cunoşti pe toate şi ştii că am urât cinstea celor nelegiuiţi şi că mi-e scârbă de patul celor necircumcişi şi al tuturor străinilor. (17w) Tu cunoşti necazul meu, că mi-e scârbă de semnul măreţiei mele care este pe capul meu în zilele când trebuie să apar; îl detest ca pe o zdreanţă de fiecare lună şi nu-l port în zilele liniştii mele. (17x) Slujitoarea ta nu a mâncat la masa lui Amán, nici nu am cinstit ospăţul regelui şi nici nu am băut vinul libaţiilor. (17y) Slujitoarea ta nu s-a bucurat, din ziua înălţării mele până acum, decât în tine, Doamne, Dumnezeul lui Abrahám. (17z) Dumnezeule, care eşti puternic peste toate, ascultă vocea celor fără de speranţă! Scapă-ne din mâna celor care ne fac rău şi eliberează-mă pe mine din teama mea! (Cartea Estérei 5, 17)

  • De dimineaţă până seara sunt striviţi şi [nimeni] nu pune [la inimă]: ei pier pentru totdeauna. (Cartea lui Iob 4, 20)

  • Cât despre mine, îl voi căuta pe Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu voi pune situaţia mea. (Cartea lui Iob 5, 8)


“É preciso amar, amar e nada mais”. São Padre Pio de Pietrelcina