Fundar 49 Resultados para: Servitorul
„Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic”. (Evanghelia după sf. Matei 8, 6)
Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! (Evanghelia după sf. Matei 8, 8)
Apoi Isus i-a spus centurionului: „Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!”. Şi în ceasul acela a fost vindecat servitorul lui. (Evanghelia după sf. Matei 8, 13)
„Iată servitorul meu pe care l-am ales, iubitul meu, în care sufletul meu îşi află plăcerea! Voi pune Duhul meu peste el şi el va vesti popoarelor judecata. (Evanghelia după sf. Matei 12, 18)
Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!». (Evanghelia după sf. Matei 18, 26)
Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. (Evanghelia după sf. Matei 18, 27)
Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinári. Înşfăcându-l, îl strângea [de gât] spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!». (Evanghelia după sf. Matei 18, 28)
şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru (Evanghelia după sf. Matei 20, 27)
(Lc 12,41-48) Oare cine este cu adevărat servitorul credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a stabilit peste cei din casa lui ca să le dea hrană la timpul potrivit? (Evanghelia după sf. Matei 24, 45)
Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, venind, îl va găsi astfel! (Evanghelia după sf. Matei 24, 46)
Iar pe servitorul netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor!». (Evanghelia după sf. Matei 25, 30)
şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! (Evanghelia după sf. Marcu 10, 44)