Fundar 327 Resultados para: Sfânt

  • Acestora le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcut ei acestea, care acum vă sunt vestite prin cei care v-au adus vestea cea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar îngerii doresc să le privească. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 12)

  • ci, aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 15)

  • pentru că este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt!”. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 16)

  • Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 9)

  • Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 18)

  • deoarece profeţia nu a fost dată niciodată din voinţa omului, ci oamenii, conduşi de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 21)

  • Dar voi aveţi ungerea de la Cel Sfânt şi cunoaşteţi cu toţii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 20)

  • Dar voi, iubiţilor, clădiţi-vă pe credinţa voastră preasfântă, rugându-vă în Duhul Sfânt; (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 20)

  • Iar îngerului Bisericii din Filadélfia scrie-i: aşa spune Cel Sfânt, cel vrednic de crezare, cel care are cheia lui Davíd, care deschide, şi nimeni nu va închide, care închide, şi nimeni nu deschide: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 7)

  • Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este şi care vine!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 8)

  • şi au strigat cu glas puternic: „Până când, Stăpâne, tu care eşti sfânt şi vrednic de crezare, nu vei face dreptate şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 10)

  • Cine nu se va teme, Doamne, şi nu va glorifica numele tău? Căci numai tu eşti sfânt! Toate neamurile vor veni şi se vor prosterna înaintea ta pentru că ai făcut cunoscute judecăţile tale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 4)


“Por que a tentação passada deixa na alma uma certa perturbação? perguntou um penitente a Padre Pio. Ele respondeu: “Você já presenciou um tremor de terra? Quando tudo estremece a sua volta, você também é sacudido; no entanto, não necessariamente fica enterrado nos destroços!” São Padre Pio de Pietrelcina