Fundar 197 Resultados para: Spunând

  • După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, şi să fie fript de viu în tigaie. Şi în timp ce aburul se răspândea abundent din tigaie, ceilalţi se încurajau unii pe alţii împreună cu mama lor să moară în chip nobil, spunând astfel: (Cartea a doua a Macabéilor 7, 5)

  • Însă acest ticălos se ruga Domnului – care nu avea să se îndure de el –, spunând (Cartea a doua a Macabéilor 9, 13)

  • Regele, aprins de mânie şi înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înţelegerii şi poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanţuri la Antiohía. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 27)

  • După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoţii, ridicându-şi mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând: (Cartea a doua a Macabéilor 14, 34)

  • Dar el, în ziua aceea, se va ridica, spunând: „Eu nu sunt vindecător, în casa mea nu este pâine şi nici nu am o manta; nu mă puneți pe mine conducător peste popor!”. (Cartea profetului Isaía 3, 7)

  • De aceea, orice viziune va fi precum cuvintele unei cărţi sigilate care este dată cuiva care ştie să citească, spunând: „Citeşte-o!”, iar el zice: „Nu pot, căci este sigilată” (Cartea profetului Isaía 29, 11)

  • Nimeni nu se întoarce în inima lui ca să înţeleagă şi să priceapă, spunând: „Jumătate din [lemn] am ars-o în foc, am copt pâine pe cărbunii săi, am fript carne şi am mâncat, iar din ce a rămas am făcut un lucru abominábil ca să mă închin înaintea unui ciot de lemn”. (Cartea profetului Isaía 44, 19)

  • pe care am poruncit-o părinţilor voştri în ziua când i-am făcut să iasă din ţara Egiptului, din cuptorul de fier, spunând: ‹Ascultaţi glasul meu şi faceţi tot ceea ce v-am poruncit şi veţi fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!› (Cartea profetului Ieremía 11, 4)

  • Preoţii, profeţii şi tot poporul l-au auzit pe Ieremía spunând aceste cuvinte în casa Domnului. (Cartea profetului Ieremía 26, 7)

  • „Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: «Pentru că ai trimis scrisori în numele tău la tot poporul care este în Ierusalím şi lui Sofonía, fiul lui Maaséia, preotul, şi tuturor preoţilor, spunând: (Cartea profetului Ieremía 29, 25)

  • Sedecía, regele lui Iúda, îl închisese spunând: „Pentru ce profeţeşti, zicând: «Aşa spune Domnul: ‹Iată, eu voi da cetatea aceasta în mâna regelui Babilónului, care o va captura, (Cartea profetului Ieremía 32, 3)

  • Atunci, toate căpeteniile l-au trimis la Barúh pe Iehudí, fiul lui Netanía, fiul lui Şelemía, fiul lui Cúşi, spunând: „Ia în mâna ta sulul din care ai citit în auzul poporului şi vino!”. Barúh, fiul lui Nería, a luat sulul în mâna lui şi a venit la ei. (Cartea profetului Ieremía 36, 14)


“Nossa Senhora está sempre pronta a nos socorrer, mas por acaso o mundo a escuta e se emenda?” São Padre Pio de Pietrelcina