Fundar 758 Resultados para: Templul Ierusalim
Apoi Féstus a zis: „Rege Agrípa şi voi toţi care sunteţi aici împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalím, cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. (Faptele Apostolilor 25, 24)
Aşadar, toţi iudeii cunosc viaţa mea încă din tinereţe, căci de la început am trăit în mijlocul neamului meu, ba chiar la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 26, 4)
ceea ce am şi făcut în Ierusalím: am târât pe mulţi dintre sfinţi în închisori, primind împuternicire de la arhierei, iar când erau ucişi, îmi dădeam încuviinţarea împotriva lor. (Faptele Apostolilor 26, 10)
ci, mai întâi celor din Damásc şi din Ierusalím, apoi în tot ţinutul Iudeii şi păgânilor, le-am vestit convertirea şi întoarcerea la Dumnezeu, [cerându-le] să facă fapte vrednice de această convertire. (Faptele Apostolilor 26, 20)
După trei zile, [Paul] i-a chemat pe mai marii iudeilor. Când ei s-au adunat, Paul le-a zis: „Fraţilor, deşi nu am făcut nimic împotriva poporului sau împotriva obiceiurilor părinţilor, la Ierusalím am fost predat în lanţuri în mâinile románilor. (Faptele Apostolilor 28, 17)
prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Aşadar, de la Ierusalím şi împrejurimi şi până în Iliria, am completat [vestirea] evangheliei lui Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 19)
Acum însă merg la Ierusalím ca să slujesc sfinţilor, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 25)
căci Macedóniei şi Aháiei le-au plăcut să-şi arate comuniunea cu săracii sfinţilor din Ierusalím. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 26)
ca să fiu salvat de răzvrătiţii din Iudéea şi ca ajutorul pe care îl aduc la Ierusalím să fie bine primit de sfinţi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 31)
Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 16)
Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 17)
Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi că nu sunteţi ai voştri? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 19)