Fundar 75 Resultados para: doar

  • strigătul de bucurie al celor nelegiuiţi este scurt şi veselia celui făţarnic este doar pentru o clipă. (Cartea lui Iob 20, 5)

  • Iată, tu ai dat zilelor mele o lungime de câteva palme şi durata vieţii mele e ca un nimic în faţa ta. Într-adevăr, e doar deşertăciune tot omul care trăieşte Sélah (Cartea Psalmilor 39, 6)

  • Tu îi dispreţuieşti pe toţi cei care se îndepărtează de la hotărârile tale, pentru că planurile lor sunt doar minciună. (Cartea Psalmilor 119, 118)

  • Iúda le-a trimis cuvinte de pace, zicând: „Vom trece prin ţara voastră ca să mergem în ţara noastră. Nimeni nu vă va face niciun rău. [Vrem] doar să trecem în picioare”. Dar ei nu au vrut să îi deschidă. (Cartea întâi a Macabéilor 5, 48)

  • Doar în Baitsúr au fost lăsaţi câţiva dintre cei care părăsiseră legea şi obiceiurile, pentru că era loc de refugiu. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 14)

  • Din cauza aceasta, nu doar mulţi iudei, ci şi dintre celelalte neamuri s-au indignat şi s-au mâniat pentru uciderea nedreaptă a acestui bărbat. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 35)

  • Cei care supravegheau ospăţul ritual nelegiuit – deoarece îl cunoşteau de multă vreme – l-au luat deoparte şi îl rugau să [i se dea] carne pe care avea voie să o mănânce şi pregătită de el însuşi şi să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită aşa cum poruncise regele. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 21)

  • Antióh, considerându-se jignit şi bănuind dispreţ în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci şi prin jurământ, promiţându-i că-l va face totodată bogat şi foarte fericit dacă va renunţa la cele părinteşti, că îl va avea de prieten şi îi va încredinţa funcţii. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 24)

  • Chiar la răsăritul soarelui, cele două armate s-au ciocnit: unii având garanţie a succesului şi a victoriei, pe lângă curaj, încrederea în Domnul, în timp ce pe ceilalţi îi determina doar furia. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 28)

  • Căci pentru o femeie desfrânată, [se ajunge] doar la o bucată de pâine; dar femeia cu soţ vânează viaţa preţioasă. (Cartea Proverbelor 6, 26)

  • Buzele adevărului sunt întărite pentru totdeauna, dar limba mincinoasă este [doar] pentru o clipă. (Cartea Proverbelor 12, 19)

  • În orice trudă este răsplată, dar unde este doar vorba buzelor, este lipsă. (Cartea Proverbelor 14, 23)


“Se você tem dúvidas sobre a fé é exatamente porque tem fé!” São Padre Pio de Pietrelcina