Fundar 373 Resultados para: numai
„Bărbaţi, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol şi multă pagubă nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre”. (Faptele Apostolilor 27, 10)
Aceştia, deşi cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu – că cei care practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte –, ei nu numai că le săvârşesc, ci îi şi aprobă pe cei care le săvârşesc. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 32)
aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 20)
Sau este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu şi al păgânilor? Ba da, şi al păgânilor, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 29)
Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau şi pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credinţa ca justificare”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 9)
De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci şi pentru cel care [provine] din credinţa lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor – (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 16)
Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 23)
Dar nu numai [atât], ci ne lăudăm în suferinţă, ştiind că suferinţa aduce răbdare, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 3)
Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 11)
dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 23)
Dar nu numai ei, ci şi Rebécăi, având [gemeni] de la un singur om, Isáac, părintele nostru, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 10)
Astfel ne-a chemat şi pe noi, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 24)