Fundar 305 Resultados para: opt
Şi i-a dat alianţa circumcíziei. Astfel i-a dat naştere lui Isáac şi l-a circumcis în ziua a opta, Isáac, lui Iacób, iar Iacób, celor doisprezece patriarhi. (Faptele Apostolilor 7, 8)
Acolo a găsit un om cu numele de Enéas, care zăcea la pat de opt ani, fiind paralizat. (Faptele Apostolilor 9, 33)
În timpul nopţii, Paul a avut o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare şi îl ruga: „Treci în Macedónia, ajută-ne!”. (Faptele Apostolilor 16, 9)
Către miezul nopţii, Paul şi Síla se rugau şi cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau. (Faptele Apostolilor 16, 25)
Atunci fraţii i-au trimis îndată, în timpul nopţii, pe Paul şi pe Síla la Beréea. Când au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. (Faptele Apostolilor 17, 10)
În prima zi a săptămânii eram adunaţi ca să frângem pâinea. Paul, care avea să plece a doua zi, le vorbea. El şi-a prelungit predica până la miezul nopţii. (Faptele Apostolilor 20, 7)
Aşadar, soldaţii, executând ordinul, l-au luat pe Paul şi l-au dus în timpul nopţii la Antipatrida. (Faptele Apostolilor 23, 31)
A rămas la ei nu mai mult de opt sau zece zile; apoi, coborând la Cezaréea, a doua zi, s-a aşezat pe tronul de judecată şi a poruncit să fie adus Paul. (Faptele Apostolilor 25, 6)
Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtaţi încoace şi-ncolo pe Adriatica. Spre miezul nopţii, marinarii şi-au dat seama că ne apropiem de uscat. (Faptele Apostolilor 27, 27)
circumcis în a opta zi; din poporul lui Israél, tribul lui Beniamín; evreu dintre evrei; după Lege, fariseu; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 5)
căci voi înşivă ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 2)
Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 5)