Fundar 57 Resultados para: sigiliu al șaptelea

  • În al treizeci şi şaptelea an al deportării lui Ioiachín, regele lui Iúda, în luna a douăsprezecea, în [ziua] a douăzeci şi cincea a lunii, Evil-Merodác, regele din Babilón, în anul când a devenit rege, i-a ridicat capul lui Ioiachín, regele lui Iúda, şi l-a făcut să iasă din temniţă. (Cartea profetului Ieremía 52, 31)

  • În anul al șaptelea, în [ziua] a cincea a lunii a zecea, au venit niște oameni dintre bătrânii lui Israél ca să-l caute pe Domnul și s-au așezat înaintea mea. (Cartea profetului Ezechiél 20, 1)

  • „Fiul omului, înalță o lamentaţiune pentru regele din Tir și spune-i: așa spune Domnul Dumnezeu: «Tu, care ești sigiliu, măsură, plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe, (Cartea profetului Ezechiél 28, 12)

  • În anul al douăzeci și șaptelea, în [ziua] întâi a lunii întâi, a fost cuvântul Domnului către mine: (Cartea profetului Ezechiél 29, 17)

  • Tot la fel şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. (Evanghelia după sf. Matei 22, 26)

  • I-a întrebat, deci, la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. (Evanghelia după sf. Ioan 4, 52)

  • El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credinţa pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumcişi, ca să li se considere şi lor justificarea, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 11)

  • Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 30)

  • Totuşi, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne neclintită, având acest sigiliu: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai lui” şi: „Să se îndepărteze de nedreptate oricine pronunţă numele Domnului!”. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 19)

  • Tot despre ei a profeţit Enóh, al şaptelea de după Adám, când spune: „Iată, Domnul a venit cu zecile de mii de sfinţi ai săi (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 14)

  • Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă spunând: „Vino!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 3)

  • Când a desfăcut cel de-al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă, spunând: „Vino!”. Şi am văzut şi, iată, un cal negru, iar cel care şedea pe el avea în mâna lui o balanţă! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 5)


Como distinguir uma tentação de um pecado e como estar certo de que não se pecou? – perguntou um penitente. Padre Pio sorriu e respondeu: “Como se distingue um burro de um homem? O burro tem de ser conduzido; o homem conduz a si mesmo!” São Padre Pio de Pietrelcina