Fundar 701 Resultados para: timp de sfârșit

  • Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi de voi pentru câtva timp – [despărţiţi] la faţă, nu la inimă – ne-am străduit şi mai mult, cu mare dor, să revedem faţa voastră, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 17)

  • În acelaşi timp, se învaţă să fie leneşe şi umblă din casă în casă. Dar nu numai că sunt leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 13)

  • vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, dojeneşte, ameninţă, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 2)

  • Poate tocmai de aceea a fost despărţit de tine pentru un timp, ca să-l primeşti înapoi pentru veşnicie, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 15)

  • timp de patruzeci de ani. De aceea m-am dezgustat de generaţia aceasta şi am spus: ei rătăcesc mereu cu inima, nu au cunoscut căile mele; (Scrisoarea către Evrei 3, 10)

  • dar îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune „astăzi”, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi, prin înşelăciunea păcatului. (Scrisoarea către Evrei 3, 13)

  • Noi am devenit părtaşi ai lui Cristos dacă păstrăm neclintită până la sfârşit încrederea noastră de la început, (Scrisoarea către Evrei 3, 14)

  • Şi de cine s-a dezgustat el timp de patruzeci de ani? Oare nu de aceia care au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustiu? (Scrisoarea către Evrei 3, 17)

  • Deci să ne temem ca nu cumva, în timp ce rămâne promisiunea de a intra în odihna lui, vreunul dintre noi să creadă că este exclus! (Scrisoarea către Evrei 4, 1)

  • Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe principiile de la început ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă. (Scrisoarea către Evrei 5, 12)

  • Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în desăvârşirea speranţei până la sfârşit, (Scrisoarea către Evrei 6, 11)

  • Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna. (Scrisoarea către Evrei 7, 3)


“Tenhamos sempre horror ao pecado mortal e nunca deixemos de caminhar na estrada da santa eternidade.” São Padre Pio de Pietrelcina