Löydetty 261 Tulokset: Altarul de tămâie din Biblie

  • Acum, fiilor, nu staţi nepăsători! Căci pe voi v-a ales Domnul să staţi înaintea lui şi să-i slujiţi, să fiţi cei care îl slujesc şi ard tămâie”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 11)

  • Au mers înăuntru la regele Ezechía şi i-au zis: „Am purificat toată casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate instrumentele lui şi masa punerii înainte cu toate instrumentele sale; (Cartea a doua a Cronicilor 29, 18)

  • Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi ca jertfă pentru păcat pentru domnie, pentru sanctuar şi pentru Iúda. Apoi le-a zis fiilor lui Áaron, preoţilor, să le aducă drept ardere de tot pe altarul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 21)

  • Au înjunghiat boii, iar preoţii au luat sângele şi au stropit altarul; au înjunghiat berbecii şi au stropit cu sânge altarul. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 22)

  • Preoţii i-au înjunghiat şi au purificat cu sângele lor altarul ca să ispăşească păcatele întregului Israél; căci regele a spus: „Pentru tot Israélul este arderea de tot şi [jertfa] pentru păcat”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 24)

  • Oare nu el, Ezechía, a îndepărtat înălţimile şi altarele [Domnului], zicându-le lui Iúda şi Ierusalímului: ‹Numai în faţa unui singur altar să vă prosternați şi numai pe el să ardeţi tămâie!›? (Cartea a doua a Cronicilor 32, 12)

  • A refăcut altarul Domnului, a adus pe el jertfe de împăcare şi de laudă şi i-a poruncit lui Iúda să-l slujească pe Domnul Dumnezeul lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 16)

  • Pentru că m-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-mă prin toate lucrărilor mâinilor lor. Mânia mea se va revărsa împotriva locului acestuia şi nu se va stinge’› ». (Cartea a doua a Cronicilor 34, 25)

  • Au pregătit toată slujirea Domnului în ziua aceea, ca să celebreze Paştele şi să aducă arderi de tot pe altarul Domnului după porunca regelui Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 16)

  • S-au ridicat Iósue, fiul lui Ioţadác, cu fraţii săi preoţi şi Zorobabél, fiul lui Şeáltiél, cu fraţii săi şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israél ca să aducă pe el arderi de tot după cum este scris în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. (Cartea lui Ésdra 3, 2)

  • Au aşezat altarul pe temeliile sale, căci teama era asupra lor din cauza popoarelor ţărilor şi [au adus] arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară. (Cartea lui Ésdra 3, 3)

  • După aceea, să cumperi cu acest argint viţei, berbeci, miei, ofrandele şi jertfele lor de băutură şi să le aduci pe altarul casei Dumnezeului vostru care este în Ierusalím! (Cartea lui Ésdra 7, 17)


“O sábio elogia a mulher forte dizendo: os seu dedos manejaram o fuso. A roca é o alvo dos seus desejos. Fie, portanto, cada dia um pouco. Puxe fio a fio até a execução e, infalivelmente, você chegará ao fim. Mas não tenha pressa, pois senão você poderá misturar o fio com os nós e embaraçar tudo.” São Padre Pio de Pietrelcina