Löydetty 527 Tulokset: Facă
A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, (Evanghelia după sf. Luca 2, 27)
Răspunzând, le-a spus: „Cel care are două tunici să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel!”. (Evanghelia după sf. Luca 3, 11)
Însă Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!”. Atunci diavolul l-a trântit în mijloc şi a ieşit din el fără ca să-i facă vreun rău. (Evanghelia după sf. Luca 4, 35)
Dar ei s-au umplut de furie şi vorbeau între ei ce să-i facă lui Isus. (Evanghelia după sf. Luca 6, 11)
Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! (Evanghelia după sf. Luca 6, 31)
Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, (Evanghelia după sf. Luca 6, 43)
Dar nu găseau ce să-i facă, pentru că tot poporul se ţinea după el ca să-l asculte. (Evanghelia după sf. Luca 19, 48)
Atunci ei au început să se întrebe unii pe alţii care dintre ei ar fi cel ce avea să o facă. (Evanghelia după sf. Luca 22, 23)
Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 2)
Bolnavul i-a răspuns: „Doamne, nu am niciun om ca să mă facă să cobor în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară altul înaintea mea”. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 7)
şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 27)
Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el ştia ce avea să facă. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 6)