Löydetty 1777 Tulokset: Gat

  • Când toată ţara Egiptului a început să sufere de foame, poporul a strigat la Faraón [să-i] dea pâine. Faraónul a zis tuturor egipténilor: „Mergeţi la Iosíf şi, ce vă va spune el, aceea faceţi!”. (Cartea Genezei 41, 55)

  • Iosíf s-a dus de lângă ei şi a plâns. Apoi s-a întors la ei şi le-a vorbit; l-a luat dintre ei pe Simeón şi l-a legat în faţa ochilor lor. (Cartea Genezei 42, 24)

  • Iosíf i-a văzut pe ei şi pe Beniamín şi a zis celui care era peste casa lui: „Adu-i pe oamenii aceştia în casă, taie [ce trebuie] şi pregăteşte [masa], căci oamenii aceştia vor mânca împreună cu mine la amiază!”. (Cartea Genezei 43, 16)

  • Ei şi-au pregătit darul pentru când avea să vină Iosíf, la amiază; căci auziseră că aveau să mănânce acolo. (Cartea Genezei 43, 25)

  • Iosíf a ridicat ochii şi l-a văzut pe Beniamín, fratele său, fiul mamei sale, şi a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit?”. Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”. (Cartea Genezei 43, 29)

  • Acum, dacă voi merge la servitorul tău, tatăl meu, şi nu va fi cu noi tânărul de al cărui suflet e legat sufletul lui, (Cartea Genezei 44, 30)

  • Iosíf nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor de faţă şi a strigat: „Scoateţi-i pe toţi afară dinaintea mea!”. Şi nu a mai rămas nimeni cu el; Iosíf s-a făcut cunoscut fraţilor săi. (Cartea Genezei 45, 1)

  • [Iacób] L-a trimis pe Iúda înaintea sa la Iosíf ca să-i pregătească sosirea în ţinutul Goşén. Şi au ajuns în ţinutul Goşén. (Cartea Genezei 46, 28)

  • Iosíf şi-a legat carul şi a urcat să-l întâmpine pe Israél, tatăl său, în Goşén. Îndată ce l-a văzut, a căzut pe grumazul lui şi a plâns pe grumazul lui îndelung. (Cartea Genezei 46, 29)

  • El le-a poruncit și le-a zis: „Eu voi fi adăugat la poporul meu. Înmormântaţi-mă lângă părinţii mei, în peştera care este în câmpia lui Efrón, hetéul, (Cartea Genezei 49, 29)

  • Când Iacób a terminat de dat porunci fiilor săi, şi-a strâns picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat poporului său. (Cartea Genezei 49, 33)

  • Egipténii i-au obligat cu brutalitate pe fiii lui Israél să lucreze ca sclavi. (Cartea Exodului 1, 13)


“A sua casa deve ser uma escada para o Céu”. São Padre Pio de Pietrelcina