Löydetty 637 Tulokset: Iacob Bless Faraon

  • Fiii lui Iacób au venit asupra celor străpunşi şi au prădat cetatea, pentru că o necinstiseră pe sora lor. (Cartea Genezei 34, 27)

  • Atunci, Iacób le-a zis lui Simeón şi lui Lévi: „Voi m-ați tulburat făcându-mă urât de cei care locuiau în țară, de canaaneéni şi de ferezéi. Eu am oameni puţini la număr; ei se vor aduna împotriva mea, mă vor lovi şi voi fi nimicit eu şi casa mea”. (Cartea Genezei 34, 30)

  • Dumnezeu i-a zis lui Iacób: „Ridică-te, urcă la Bétel şi locuieşte acolo! Fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ţi s-a arătat când fugeai din faţa fratelui tău, Esáu!”. (Cartea Genezei 35, 1)

  • Iacób a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtaţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, purificați-vă şi schimbaţi-vă hainele, (Cartea Genezei 35, 2)

  • Ei i-au dat lui Iacób toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii care erau în urechile lor şi Iacób i-a ascuns sub stejarul de lângă Síhem. (Cartea Genezei 35, 4)

  • Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetăţile dimprejur şi acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób. (Cartea Genezei 35, 5)

  • Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în ţara Canaán; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el. (Cartea Genezei 35, 6)

  • Dumnezeu i s-a arătat încă o dată lui Iacób, când a venit din Padán-Arám, şi l-a binecuvântat. (Cartea Genezei 35, 9)

  • Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacób; dar nu vei mai fi chemat cu numele Iacób, ci Israél va fi numele tău”. Şi i-a pus numele Israél. (Cartea Genezei 35, 10)

  • Iacób a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu], o stelă din piatră, şi a vărsat deasupra ei o libație şi apoi a vărsat peste ea untdelemn. (Cartea Genezei 35, 14)

  • Iacób a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: „Bétel”. (Cartea Genezei 35, 15)

  • Iacób a ridicat o stelă pe mormântul ei: aceasta este stela de pe mormântul Rahélei până astăzi. (Cartea Genezei 35, 20)


“O Anjo de Deus não nos abandona jamais.” São Padre Pio de Pietrelcina