Löydetty 951 Tulokset: Judecata de apoi
Dar arhanghelul Mihaél, când se certa cu diavolul, disputându-şi trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă o judecată insultătoare, ci a spus: „Să te mustre Domnul!”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 9)
ca să facă judecata împotriva tuturor şi să condamne orice făptură pentru toate faptele nelegiuirii lor pe care le-au făcut şi pentru toate [cuvintele] grele pe care ei, păcătoşii nelegiuiţi, le-au spus împotriva lui”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 15)
Apoi îngerul a luat vasul pentru tămâiere şi l-a umplut cu foc de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi au fost tunete, zgomote, fulgere şi cutremur. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 5)
Apoi a sunat din trâmbiţă al treilea înger. Şi a căzut din cer o stea mare arzând ca o făclie. A căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 10)
Apoi mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou cu privire la popoare, naţiuni, limbi şi multe regate”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 11)
Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei lui în templul său. Apoi au fost fulgere, zgomote, tunete, cutremur şi grindină mare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 19)
Apoi a apărut un alt semn în cer: iată, un dragon ca de foc, mare, având şapte capete şi zece coarne, iar pe capete – şapte diademe. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 12, 3)
Apoi am privit şi, iată, Mielul stătea pe muntele Sión şi împreună cu el o sută patruzeci şi patru de mii [de oameni] care aveau numele lui şi numele Tatălui său înscris pe frunţile lor! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 1)
Apoi a urmat un alt înger, al treilea, spunând cu glas puternic: „Dacă cineva se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi primeşte indiciul ei pe frunte sau pe mână, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 9)
Apoi am privit şi, iată, un nor alb, iar pe nor şedea unul asemenea Fiului Omului, având pe capul său o coroană de aur, iar în mână, o seceră ascuţită! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 14)
Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte plăgi, cele din urmă, căci cu ele s-a terminat mânia lui Dumnezeu. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 1)
Apoi, cel de-al doilea înger a vărsat cupa sa în mare şi ea a devenit sânge ca al unui mort şi orice suflare de viaţă a pierit: tot ce era în mare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 3)