Löydetty 778 Tulokset: Mii
care au gustat din cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi din puterile lumii viitoare (Scrisoarea către Evrei 6, 5)
Deasupra lui erau heruvimii gloriei care umbreau capacul ispăşirii, despre care nu este acum [cazul] să vorbim separat. (Scrisoarea către Evrei 9, 5)
căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. (Scrisoarea către Evrei 9, 26)
pe de o parte, aţi fost supuşi la insulte şi chinuri în văzul lumii, pe de altă parte, aţi devenit solidari cu cei care erau trataţi astfel. (Scrisoarea către Evrei 10, 33)
[Primii] ne pedepseau doar pentru puţine zile, după cum li se părea lor că e bine, dar el o face în folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia lui. (Scrisoarea către Evrei 12, 10)
Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sión, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalímul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, (Scrisoarea către Evrei 12, 22)
Ascultaţi, fraţii mei iubiţi! Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 5)
Desfrânaţilor! Oare nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşadar, cine vrea să fie prietenul lumii, devine duşmanul lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 4)
era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit, pentru voi, în timpurile de pe urmă. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 20)
ci interiorul inimii, cu [podoaba] nepieritoare a unui duh blând şi liniştit care este plăcut lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 4)
Prin acestea, ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 4)
Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoaşterea Domnului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănţuiţi şi învinşi de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 20)