Löydetty 2636 Tulokset: Nea

  • Pentru că s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care au fost proscrişi de mai înainte pentru această condamnare. Ei schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrâu şi îl reneagă pe unicul stăpân şi domn al nostru, Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 4)

  • Tot aşa şi aceştia, în vedeniile lor, îşi întinează trupul, resping autoritatea Domnului şi insultă fiinţele măreţe. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 8)

  • pentru că vă spuneau: „În timpul de pe urmă vor fi batjocoritori care umblă după poftele lor nelegiuite”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 18)

  • care spunea: „Ceea ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Éfes, Smírna, Pérgam, Tiatíra, Sárdes, Filadélfia şi Laodicéea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 11)

  • picioarele lui – asemenea bronzului ca într-un cuptor arzând, iar glasul lui –, ca un vuiet de ape multe. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 15)

  • El ţinea în mâna lui dreaptă şapte stele, iar din gura lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri; aspectul lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea sa. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 16)

  • Iar îngerului Bisericii din Tiatíra scrie-i: aşa spune Fiul lui Dumnezeu, cel care are ochii ca flacăra focului şi picioarele, asemenea bronzului strălucitor: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 18)

  • Celui care învinge şi celui care păstrează până la sfârşit faptele mele îi voi da putere asupra neamurilor (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 26)

  • aşa cum am primit şi eu de la Tatăl meu şi îi voi da steaua cea de dimineaţă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 28)

  • Te sfătuiesc să cumperi de la mine aur purificat în foc, ca să te îmbogăţeşti; haine albe, ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 18)

  • În faţa tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe pline cu ochi în faţă şi în spate. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 6)

  • Fiinţa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua fiinţă, asemenea unui viţel; a treia fiinţă avea o faţă ca de om, iar a patra fiinţă era asemenea unui vultur care zboară. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 7)


“Pobres e desafortunadas as almas que se envolvem no turbilhão de preocupações deste mundo. Quanto mais amam o mundo, mais suas paixões crescem, mais queimam de desejos, mais se tornam incapazes de atingir seus objetivos. E vêm, então, as inquietações, as impaciências e terríveis sofrimentos profundos, pois seus corações não palpitam com a caridade e o amor. Rezemos por essas almas desafortunadas e miseráveis, para que Jesus, em Sua infinita misericórdia, possa perdoá-las e conduzi-las a Ele.” São Padre Pio de Pietrelcina