Löydetty 74 Tulokset: Noe

  • Nóe. Sem, Ham şi Iafét. (Cartea întâi a Cronicilor 1, 4)

  • Fereşte-te, copile, de orice desfrânare şi, înainte de toate, ia-ţi soţie din descendenţa părinţilor tăi: nu-ţi lua femeie străină, care nu e din tribul tatălui tău, căci suntem fiii profeţilor Nóe, Abrahám, Isáac şi Iacób. Aminteşte-ţi, copile, că părinţii noştri din vechime şi-au luat soţii dintre rudele lor şi au fost binecuvântaţi în fiii lor; descendenţa lor va moşteni pământul! (Cartea lui Tobía 4, 12)

  • Nóe a fost aflat drept cu desăvârşire; în timpul mâniei, a fost preţul de schimb. Prin el a fost un rest pentru pământ când a fost potopul. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 44, 17)

  • Căci aceasta este pentru mine ca apele lui Nóe; aşa cum am jurat că apele lui Nóe nu vor mai trece peste pământ, la fel mă jur că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. (Cartea profetului Isaía 54, 9)

  • Și dacă ar fi în mijlocul ei acești trei oameni – Nóe, Daniél și Iob – ei, pentru dreptatea lor, și-ar salva sufletele – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 14, 14)

  • chiar de-ar fi Nóe, Daniél și Iob în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu vor salva nici fiu, nici fiică, ci ei își vor salva sufletele pentru dreptatea lor”. (Cartea profetului Ezechiél 14, 20)

  • Cum a fost în zilele lui Nóe, tot aşa va fi venirea Fiului Omului: (Evanghelia după sf. Matei 24, 37)

  • căci, cum era în acele zile dinaintea potopului, [când oamenii] mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care Nóe a intrat în arcă (Evanghelia după sf. Matei 24, 38)

  • [fiul] lui Cainám, [fiul] lui Arpaxád, [fiul] lui Sém, [fiul] lui Nóe, [fiul] lui Lámeh, (Evanghelia după sf. Luca 3, 36)

  • Şi aşa cum a fost în zilele lui Nóe, tot aşa va fi în zilele Fiului Omului: (Evanghelia după sf. Luca 17, 26)

  • ei mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua în care Nóe a intrat în arcă; atunci a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. (Evanghelia după sf. Luca 17, 27)

  • Prin credinţă, Nóe, înştiinţat despre cele care încă nu se vedeau, cuprins de o teamă sfântă, a construit o arcă pentru salvarea casei lui; prin credinţă, a condamnat lumea şi a devenit moştenitorul dreptăţii. (Scrisoarea către Evrei 11, 7)


“Viva sempre sob o olhar do Bom Pastor e você ficara’ imune aos pastos contaminados.” São Padre Pio de Pietrelcina