Löydetty 7 Tulokset: al zecelea dăunător

  • Ieremía, al zecelea; Macbanái, al unsprezecelea. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 14)

  • al zecelea, Şiméi; fiii săi şi fraţii săi erau doisprezece; (Cartea întâi a Cronicilor 25, 17)

  • Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharái din Netófa, dintre cei ai lui Zérah. În grupa lui erau douăzeci şi patru de mii [de oameni]. (Cartea întâi a Cronicilor 27, 13)

  • După cum este dăunător să bei numai vin şi, de asemenea, numai apă, dar vinul amestecat cu apă este plăcut şi aduce desfătare, tot astfel orânduirea povestirii farmecă urechile celor care o ascultă prin alcătuirea ei. Iar aici să fie sfârşitul. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 39)

  • Cuvântul care a fost către Ieremía de la Domnul în anul al zecelea al lui Sedecía, regele lui Iúda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nabucodonosór. (Cartea profetului Ieremía 32, 1)

  • În anul al zecelea, în [ziua] a douăsprezecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului a fost către mine: (Cartea profetului Ezechiél 29, 1)

  • El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!”. Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 39)


“Menosprezai vossas tentações e não vos demoreis nelas. Imaginai estar na presença de Jesus. O crucificado se lança em vossos braços e mora no vosso coração. Beijai-Lhe a chaga do lado, dizendo: ‘Aqui está minha esperança; a fonte viva da minha felicidade. Seguro-vos, ó Jesus, e não me aparto de vós, até que me tenhais posto a salvo’”. São Padre Pio de Pietrelcina