Löydetty 782 Tulokset: alegerea unui rege

  • După ce au trecut patruzeci de ani, i-a apărut un înger în pustiul de la muntele Sínai, în flacăra unui tufiş care ardea. (Faptele Apostolilor 7, 30)

  • şi, scoţându-l din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. (Faptele Apostolilor 7, 58)

  • Iar el le-a zis: „Voi ştiţi prea bine că nu este permis unui iudeu să aibă legături sau să se apropie de un străin. Dar Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe niciun om impur sau necurat. (Faptele Apostolilor 10, 28)

  • Iar poporul a strigat: „Este glasul lui Dumnezeu, nu al unui om!”. (Faptele Apostolilor 12, 22)

  • Apoi i-au cerut un rege, iar [Dumnezeu] le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din tribul lui Beniamín, timp de patruzeci de ani. (Faptele Apostolilor 13, 21)

  • După ce l-a înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe Davíd, despre care a dat mărturie, spunând: «L-am aflat pe Davíd, fiul lui Iése, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea». (Faptele Apostolilor 13, 22)

  • iar Iáson i-a primit [la el]! Toţi aceştia se împotrivesc decretelor Cezárului, spunând că au alt rege, pe Isus”. (Faptele Apostolilor 17, 7)

  • Şi plecând de acolo, a intrat în casa unui adorator al lui Dumnezeu cu numele Títus Iústus, a cărui casă era alături de sinagogă. (Faptele Apostolilor 18, 7)

  • Acest lucru îl făceau şapte fii ai unui arhiereu numit Scéva. (Faptele Apostolilor 19, 14)

  • Apoi Féstus a zis: „Rege Agrípa şi voi toţi care sunteţi aici împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalím, cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. (Faptele Apostolilor 25, 24)

  • Nu am nimic sigur de scris stăpânului despre el. De aceea l-am adus înaintea ta, rege Agrípa, pentru ca, după acest interogatoriu, să am ce scrie, (Faptele Apostolilor 25, 26)

  • „Mă consider fericit, o, rege Agrípa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate acuzele pe care mi le aduc iudeii, (Faptele Apostolilor 26, 2)


“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina