Löydetty 520 Tulokset: auzit
Şi ceea ce ai auzit de la mine prin multe mărturii încredinţează unor oameni credincioşi care vor fi vrednici să-i înveţe şi pe alţii! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 2)
căci am auzit de iubirea şi credinţa ta pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 5)
cum vom scăpa noi dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, fiind primită la început de la Domnul pentru a fi vestită, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit, (Scrisoarea către Evrei 2, 3)
Căci şi noi am primit vestea cea bună ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credinţă cu cei care au ascultat. (Scrisoarea către Evrei 4, 2)
Iată, noi îi numim fericiţi pe cei care au fost perseverenţi! Aţi auzit de răbdarea lui Iob şi aţi văzut [ce a făcut] Domnul pentru el în cele din urmă, pentru că Domnul este milostiv şi îndurător. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 11)
Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 18)
Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 1)
ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 3)
Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 5)
Iubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveţi de la început; porunca veche este cuvântul pe care l-aţi auzit. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 7)
Copii, este ceasul de pe urmă. După cum aţi auzit, vine Anticríst, iar acum au apărut mulţi anticrişti; după aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 18)
În ce vă priveşte, să rămână în voi ceea ce aţi auzit de la început! Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi rămâneţi în Fiul şi în Tatăl. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 24)