Löydetty 5363 Tulokset: cel

  • Iar când fiinţele dădeau glorie, cinste şi mulţumire celui care şade pe tron şi care este viu în vecii vecilor, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 9)

  • cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea celui care şade pe tron şi se prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor şi îşi aruncau coroanele înaintea tronului, spunând: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 10)

  • Şi am văzut în mâna dreaptă a celui care şedea pe tron o carte scrisă pe o parte şi pe alta, sigilată cu şapte sigilii, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 1)

  • Atunci, unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, a învins leul din tribul lui Iúda, vlăstarul lui Davíd! El va deschide cartea şi cele şapte sigilii ale sale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 5)

  • Şi am văzut stând [în picioare], la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi între bătrâni, un Miel ca înjunghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 6)

  • El a venit şi a luat [cartea] din mâna dreaptă a celui care şade pe tron. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 7)

  • Când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă şi cupe din aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 8)

  • Şi am auzit orice creatură în cer, pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în ele, spunând: „Celui care şade pe tron şi Mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 13)

  • Iar cele patru fiinţe spuneau: „Amin!”. Şi bătrânii au căzut [la pământ] şi l-au adorat. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 14)

  • Şi am văzut când Mielul a desfăcut primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre cele patru fiinţe spunând cu o voce ca de tunet: „Vino!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 1)

  • Şi am văzut şi, iată, un cal alb, iar cel care şedea pe el avea un arc! I s-a dat o coroană şi a pornit învingător ca să învingă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 2)

  • Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă spunând: „Vino!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 3)


“Seja paciente e espere com confiança o tempo do Senhor”. São Padre Pio de Pietrelcina