Löydetty 559 Tulokset: dorință de viață
şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care am fost mângâiat de voi, făcându-ne cunoscută dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, aşa încât m-am bucurat şi mai mult. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 7)
Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după [voinţa lui] Dumnezeu! Ce dezvinovăţire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorinţă aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-aţi prezentat pe voi înşivă ca fiind nevinovaţi faţă de acest fapt. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 11)
Este deci Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr justificarea ar veni din Lege. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 21)
Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viaţa veşnică. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 8)
pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi – (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 5)
având gândirea întunecată, străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza împietririi inimii lor! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 18)
potrivit cu aşteptarea şi speranţa mea că nu voi fi făcut de ruşine în nimic, ci ca, în mod public, acum ca şi întotdeauna, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 1, 20)
Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa să mă despart [de viaţa aceasta] şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 1, 23)
căci pentru lucrarea lui Cristos a fost aproape de moarte, punându-şi viaţa în pericol pentru a completa ceea ce nu puteaţi face voi pentru mine! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 30)
Pe voi, care eraţi morţi pentru greşelile şi necircumcízia trupului vostru, v-a readus la viaţă împreună cu el, iertându-vă toate greşelile. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 13)
căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 3)
Când se va arăta Cristos, care este viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el în glorie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 4)