Löydetty 517 Tulokset: moartea primului născut
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit… (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 12)
Totuşi, moartea a domnit de la Adám şi până la Moise chiar şi peste cei care nu păcătuiseră după exemplul căderii lui Adám, care este chipul celui care are să vină. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 14)
Într-adevăr, dacă moartea prin greşeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 17)
Sau nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 3)
Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 4)
ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 9)
Dar ce rod aveaţi atunci? Acum vă ruşinaţi de acele lucruri, de vreme ce sfârşitul lor este moartea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 21)
Într-adevăr, răsplata păcatului este moartea, în timp ce harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 23)
Atunci binele mi-a devenit moarte? Nicidecum! Însă păcatul, ca să se arate păcat, mi-a produs şi a desăvârşit moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul prin poruncă să devină peste măsură de păcătos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 13)
Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 29)
Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 38)
mai înainte ca ei să se fi născut şi să fi săvârşit ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea alegerii lui Dumnezeu (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 11)