Löydetty 716 Tulokset: pământ uscat

  • Căci caii lui Faraón, carele şi călăreţii lui au intrat în mare şi Domnul a făcut să se întoarcă peste ei apele mării; fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării. (Cartea Exodului 15, 19)

  • Stratul de rouă s-a ridicat şi, iată, pe suprafaţa pustiului era ceva mărunt, ca o crustă, ceva mărunt ca bruma pe pământ. (Cartea Exodului 16, 14)

  • Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare cu cele care sunt în ceruri, sus, sau cu cele de jos, de pe pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ! (Cartea Exodului 20, 4)

  • Vei face pentru mine un altar de pământ şi vei aduce pe el arderile de tot ale tale şi jertfele de comuniune, oile tale şi boii tăi. În orice loc în care îmi voi aduce aminte de numele meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta. (Cartea Exodului 20, 24)

  • Tot poporul vedea stâlpul de nor stând la uşa cortului. Tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ, fiecare la uşa cortului său. (Cartea Exodului 33, 10)

  • Imediat Moise s-a plecat până la pământ şi l-a adorat. (Cartea Exodului 34, 8)

  • Domnul a răspuns: ,,Iată, eu închei o alianţă. Voi face, în faţa întregului popor al tău, minuni care n-au fost pe întregul pământ şi la niciun popor; va vedea tot poporul – în mijlocul căruia te afli – lucrarea Domnului, căci este minunat ceea ce voi face prin tine. (Cartea Exodului 34, 10)

  • Şi a ieşit un foc dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimea. Şi tot poporul a văzut; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Cartea Leviticului 9, 24)

  • „Spuneţi fiilor lui Israél: «Acestea sunt vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate animalele care sunt pe pământ: (Cartea Leviticului 11, 2)

  • Dar, acestea să le mâncaţi dintre toate insectele care zboară şi care merg pe patru [picioare], cele care au fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi ca să poată sări cu ele pe pământ. (Cartea Leviticului 11, 21)

  • Dintre târâtoarele care se târăsc pe pământ, acestea sunt, pentru voi, impure: cârtiţa, şoarecele şi şopârla şi speciile lor; (Cartea Leviticului 11, 29)

  • Tot ce este într-un vas de pământ în care cade ceva din ele este impur şi [vasul] să-l spargeţi. (Cartea Leviticului 11, 33)


“A pessoa que nunca medita é como alguém que nunca se olha no espelho e, assim, não se cuida e sai desarrumada. A pessoa que medita e dirige seus pensamentos a Deus, que é o espelho de sua alma, procura conhecer seus defeitos, tenta corrigi-los, modera seus impulsos e põe em ordem sua consciência.” São Padre Pio de Pietrelcina