Löydetty 614 Tulokset: timp

  • Domnul se mâniase mult şi pe Áaron, voind să-l piardă; eu m-am rugat în acel timp şi pentru el. (Cartea Deuteronómului 9, 20)

  • În acel timp, Domnul mi-a zis: «Ciopleşte două table de piatră ca cele dintâi şi urcă la mine, pe munte! Fă-ţi şi o arcă din lemn! (Cartea Deuteronómului 10, 1)

  • În acel timp, Domnul a pus deoparte tribul lui Lévi să poarte arca alianţei Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-i slujească şi să binecuvânteze în numele lui până în ziua aceasta. (Cartea Deuteronómului 10, 8)

  • ceea ce a făcut oştirii Egiptului, cailor lui şi carelor lui, făcând să vină peste ei apele Mării Roşii în timp ce ei vă urmăreau. I-a nimicit Domnul până în ziua de azi; (Cartea Deuteronómului 11, 4)

  • Dacă ţi se vinde unul dintre fraţii tăi, evreu sau evreică, să-ţi slujească timp de şase ani. Dar în anul al şaptelea să-i dai drumul de la tine liber. (Cartea Deuteronómului 15, 12)

  • Să nu mănânci cu aluat! Timp de şapte zile să mănânci ázime – pâinea întristării – pentru că ai ieşit în grabă din ţara Egiptului! Aşa îţi vei aduce aminte de ziua ieşirii tale din ţara Egiptului în toate zilele vieţii tale. (Cartea Deuteronómului 16, 3)

  • Să nu se vadă aluat la tine, între toate hotarele tale, timp de şapte zile! Să nu rămână din carnea pe care ai jertfit-o în seara primei zile până dimineaţa! (Cartea Deuteronómului 16, 4)

  • Timp de şase zile să mănânci ázime şi în a şaptea zi să fie o adunare sfântă pentru Domnul Dumnezeul tău! Să nu faci [nicio] lucrare! (Cartea Deuteronómului 16, 8)

  • Să celebrezi Sărbătoarea Corturilor timp de şapte zile, după ce îţi vei aduna [roadele] din aria ta şi din teascul tău! (Cartea Deuteronómului 16, 13)

  • Să faci sărbătoare timp de şapte zile pentru Domnul Dumnezeul tău în locul pe care-l va alege Domnul! Căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale şi în orice lucrare a mâinilor tale. De aceea să fii vesel. (Cartea Deuteronómului 16, 15)

  • Ca nu cumva răzbunătorul sângelui să-l urmărească pe ucigaş – în timp ce inima îi este cuprinsă de mânie – şi să-l ajungă, pentru că drumul este prea lung, şi să-l lovească de moarte fără să fi fost condamnat încă la moarte, pentru că nu-l urâse mai înainte. (Cartea Deuteronómului 19, 6)

  • să-şi dezbrace hainele de prizonieră şi să locuiască în casa ta! Să-şi plângă tatăl şi mama timp de o lună de zile! După aceea să intri la ea şi să-i fii soţ şi ea să-ţi fie soţie! (Cartea Deuteronómului 21, 13)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraco com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina