pronađen 41 Rezultati za: Deşertăciune

  • Fără sfârşit era poporul pentru toţi cei înaintea cărora era el. Dar cei care vin după nu se bucură de el. Căci chiar şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 4, 16)

  • Cine iubeşte argintul nu se satură de argint şi cine iubeşte averea nu-i va ajunge. Şi aceasta este o deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 5, 9)

  • Este un om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie, avere şi glorie şi nu-i lipsea nimic din tot ceea ce sufletul său îşi dorea, dar Dumnezeu nu i-a dat putere să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă. Și aceasta este deşertăciune şi o mare slăbiciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 2)

  • Căci acesta vine în deşertăciune şi se duce în întuneric, iar numele lui este acoperit de întuneric. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 4)

  • Mai bine să vezi cu ochii decât să ai un suflet frământat. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 6, 9)

  • Căci ca trosnetul spinilor sub oală, aşa este râsul celor nesimţiţi: şi aceasta este deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 6)

  • Astfel, i-am văzut pe cei vinovaţi îngropaţi şi s-au dus. Au mers din locul sfânt şi au fost uitaţi în cetatea în care au făcut [lucruri] corecte. Şi aceasta este o deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 8, 10)

  • Există o deşertăciune care se face pe pământ: sunt drepţi care sunt loviţi ca pentru lucrarea celor vinovaţi şi sunt vinovaţi care sunt loviţi ca pentru lucrarea celor drepţi. Şi am zis că şi aceasta este deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 8, 14)

  • Dacă un om ar avea mulţi ani, să se bucure de toţi! Îşi va aminti de zilele de întuneric, căci vor fi multe. Tot ceea ce vine este deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 11, 8)

  • Îndepărtează indignarea din inima ta şi fă să treacă răul din trupul tău! Căci copilăria şi adolescenţa sunt deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 11, 10)

  • Deşertăciunea deşertăciunilor – spune Qohelét – toate sunt deşertăciune! (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 12, 8)

  • Aşa vorbeşte Domnul: „Ce nedreptate au găsit părinţii voştri în mine, că s-au îndepărtat de mine, au mers după deşertăciune şi au ajuns deşertăciune? (Cartea profetului Ieremía 2, 5)


“O Anjo de Deus não nos abandona jamais.” São Padre Pio de Pietrelcina