pronađen 211 Rezultati za: Noaptea

  • Iudíta i-a spus: „Primeşte cuvintele sclavei tale; slujitoarea ta va vorbi în faţa ta şi nu-i voi spune minciuni domnului meu în noaptea aceasta! (Cartea Iudítei 11, 5)

  • Apoi ea le-a zis: „Lăudaţi-l cu glas puternic pe Dumnezeu! Lăudaţi-l, lăudaţi-l pe Dumnezeul care nu şi-a îndepărtat îndurarea de la casa lui Israél, ci i-a distrus pe duşmanii noştri prin mâna mea în noaptea aceasta!”. (Cartea Iudítei 13, 14)

  • În noaptea aceea, regele nu a avut somn. A poruncit să-i fie adusă Cartea Memoriilor, a Cronicilor, şi au fost citite înaintea regelui. (Cartea Estérei 7, 1)

  • „Să piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care s-a spus: «A fost zămislit un băiat»! (Cartea lui Iob 3, 3)

  • Noaptea aceea s-o ia întunericul, să nu fie împreună cu zilele anului şi în numărul lunilor să nu intre! (Cartea lui Iob 3, 6)

  • Iată, noaptea aceea să fie stearpă, să nu ajungă strigătul de bucurie în ea! (Cartea lui Iob 3, 7)

  • Ziua vor cădea în întuneric şi la amiază vor bâjbâi ca noaptea. (Cartea lui Iob 5, 14)

  • Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?». Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori. (Cartea lui Iob 7, 4)

  • Noaptea o fac ca ziua, [spun] că ziua este aproape când este întuneric. (Cartea lui Iob 17, 12)

  • Petrec noaptea goi, fără haine şi nu au învelitoare pe timp de frig. (Cartea lui Iob 24, 7)

  • Ucigaşul se scoală odată cu lumina, îi ucide pe cel umil şi pe cel nevoiaş, iar noaptea este ca un hoţ. (Cartea lui Iob 24, 14)

  • Sparg noaptea casele şi ziua se închid în ele, nu vor să ştie de lumină. (Cartea lui Iob 24, 16)


“Cada Missa lhe obtém um grau mais alto de gloria no Céu!” São Padre Pio de Pietrelcina