pronađen 22 Rezultati za: umblăm

  • Să ne plece inimile spre el, ca să umblăm pe toate căile sale şi să păzim poruncile lui, hotărârile lui şi legile pe care le-a poruncit părinţilor noştri! (Cartea întâi a Regilor 8, 58)

  • Atunci, candela lui strălucea deasupra capului meu şi în lumina sa umblam pe întuneric. (Cartea lui Iob 29, 3)

  • Înainte de a fi fost umilit, umblam pe căi greşite, acum însă păzesc cuvântul tău. (Cartea Psalmilor 119, 67)

  • Şi când slăbeşte în mine duhul meu, tu cunoşti cărările mele. Pe calea pe care umblam, mi-au întins cursă. (Cartea Psalmilor 142, 4)

  • Casă a lui Iacób, veniţi să umblăm în lumina Domnului! (Cartea profetului Isaía 2, 5)

  • De aceea, judecata este departe de noi şi dreptatea nu ajunge la noi; am aşteptat lumină, şi, iată, întuneric, strălucire, şi umblăm în beznă! (Cartea profetului Isaía 59, 9)

  • Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi vrem să umblăm după gândurile noastre şi fiecare să facă după încăpăţânarea inimii lui rele”. (Cartea profetului Ieremía 18, 12)

  • am fost neascultători şi nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm după hotărârile lui pe care le-a dat să fie înaintea feței noastre; (Cartea profetului Barúh 1, 18)

  • Nu am ascultat de glasul lui, ca să umblăm după hotărârile Domnului pe care le-a dat să fie înaintea feței noastre. (Cartea profetului Barúh 2, 10)

  • Nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile sale pe care le-a pus înaintea noastră prin slujitorii săi, profeţii. (Cartea profetului Daniél 9, 10)

  • Căci toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, iar noi umblăm în numele Domnului Dumnezeului nostru în veci și de-a pururi. (Cartea profetului Mihéia 4, 5)

  • Voi ziceți: „Degeaba îl slujim pe Dumnezeu! Ce câștig că păzim ceea ce este de păzit al său și că umblăm jelind înaintea Domnului Sabaót? (Cartea profetului Malahía 3, 14)


“Deus nunca me recusou um pedido”. São Padre Pio de Pietrelcina