Talált 255 Eredmények: Slujitorii

  • Când bătrânii au spus cuvintele lor, slujitorii s-au ruşinat foarte mult, căci niciodată nu se auzise un astfel de cuvânt despre Suzána. (Cartea profetului Daniél 13, 27)

  • Au încetat ofrandele și libațiile din casa Domnului; jelesc preoții, slujitorii Domnului. (Cartea profetului Ioél 1, 9)

  • Între vestibul și altar să plângă preoții, slujitorii Domnului, și să zică: „Îndură-te, Doamne, de poporul tău și nu da moștenirea ta ocării, ca neamurile să stăpânească peste ei! De ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?». (Cartea profetului Ioél 2, 17)

  • Când a gustat stolnicul apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire (Evanghelia după sf. Ioan 2, 9)

  • Stăteau acolo slujitorii şi servitorii; făcuseră un foc – pentru că era frig – şi se încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea. (Evanghelia după sf. Ioan 18, 18)

  • Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s‑ar fi luptat ca să nu fiu dat pe [mâna] iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”. (Evanghelia după sf. Ioan 18, 36)

  • Când îngerul care-i vorbea a plecat, a chemat doi dintre slujitorii lui şi un soldat evlavios dintre cei mai apropiaţi lui (Faptele Apostolilor 10, 7)

  • Aceasta, ţinându-se de Paul şi de noi, a strigat: „Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt; ei vă vestesc calea mântuirii”. (Faptele Apostolilor 16, 17)

  • căci slujitorul lui Dumnezeu este pentru tine, spre binele tău! Dacă faci răul, teme-te, căci ei nu degeaba poartă sabie; ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a face dreptate şi mânia [lui Dumnezeu] pentru cel care practică răul. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 4)

  • Aşadar, nu este mare lucru că şi slujitorii lui se prefac că sunt slujitori ai dreptăţii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 15)

  • Sunt ei slujitorii lui Cristos? – vorbesc ca unul ieşit din minţi – sunt cu mult mai mult: sunt peste măsură în trudă, cu mult mai mult în închisori, cu mult mai mult în bătăi, adesea în pericol de moarte, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 23)

  • Iar cu privire la îngeri spune: „Cel care îi face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi, flăcări de foc”, (Scrisoarea către Evrei 1, 7)


“Na igreja se fala somente com Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina