Talált 115 Eredmények: leu

  • Apoi a strigat ca un leu: „Doamne, am stat în turnul meu de pază totdeauna ziua şi la postul meu am stat drept în fiecare noapte. (Cartea profetului Isaía 21, 8)

  • Profeţie despre animalele din Négheb: în ţara necazului şi a strâmtorării, de unde vin leoaica şi leul, vipera şi dragonul, ei îşi duc bunurile pe spatele măgarilor şi vistieriile, pe cocoaşele cămilelor la un popor care nu le va fi de folos. (Cartea profetului Isaía 30, 6)

  • Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „După cum leul şi puiul de leu rag asupra prăzii lor când s-a adunat împoriva lor o mulţime de păstori, nu se tem de glasul lor şi nici nu se supun înaintea strigătului lor, la fel, Domnul Sabaót va coborî să se lupte pe muntele Sión şi pe colina lui. (Cartea profetului Isaía 31, 4)

  • Acolo nu va fi niciun leu şi nici vreun animal feroce: [niciunul] nu va urca şi nu se va găsi acolo. Doar cei răscumpăraţi vor merge. (Cartea profetului Isaía 35, 9)

  • Am strigat până dimineaţa; ca un leu mi-a zdrobit toate oasele. Din zi şi până-n noapte, mi-ai hotărât sfârşitul. (Cartea profetului Isaía 38, 13)

  • Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul; hrana şarpelui va fi ţărâna. Nu se va mai face rău şi nu se va mai distruge [nimic]pe muntele meu cel sfânt, spune Domnul”. (Cartea profetului Isaía 65, 25)

  • Împotriva lui rag puii de leu, îşi ridică glasul şi dau ţara lui spre devastare, cetăţile lui sunt ruinate, fără locuitori. (Cartea profetului Ieremía 2, 15)

  • În zadar i-am lovit pe fiii voştri: nu au luat nicio învăţătură. Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri ca un leu devastator. (Cartea profetului Ieremía 2, 30)

  • Leul s-a ridicat din desişul său şi distrugătorul neamurilor s-a ridicat şi a ieşit din locul lui ca să dea ţara ta devastării: cetăţile tale vor fi ruinate şi nu va mai fi niciun locuitor [în ele]. (Cartea profetului Ieremía 4, 7)

  • De aceea, îi va lovi un leu din pădure şi un lup din ţinuturi nelocuite îi va prăda, leopardul pândeşte asupra cetăţilor lor: oricine iese de acolo va fi sfâşiat, pentru că au înmulţit nelegiuirile lor şi răzvrătirile lor au devenit multe. (Cartea profetului Ieremía 5, 6)

  • Moştenirea pe care o aveam a devenit ca un leu în pădure: şi-a ridicat împotriva mea glasul, de aceea o urăsc. (Cartea profetului Ieremía 12, 8)

  • Au părăsit ca un pui de leu vizuina; ţara lor a devenit o ruină din cauza furiei asupritorului, din cauza mâniei sale aprinse”. (Cartea profetului Ieremía 25, 38)


“Para consolar uma alma na sua dor, mostre todo o bem que ela ainda pode fazer”. São Padre Pio de Pietrelcina