Fondare 617 Risultati per: între
Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 52)
Aşadar, spuneau iudeii între ei: „Unde are acesta de gând să plece, încât noi nu-l vom găsi? Oare va merge în diaspora, între greci, ca să-i înveţe pe greci? (Evanghelia după sf. Ioan 7, 35)
Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii, însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?”. Şi era dezbinare între ei. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 16)
S-a făcut iarăşi dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte. (Evanghelia după sf. Ioan 10, 19)
Dacă n-aş fi făcut între ei lucrările pe care niciun altul nu le-a făcut, nu ar avea păcat. Însă acum au văzut şi m-au urât şi pe mine, şi pe Tatăl meu. (Evanghelia după sf. Ioan 15, 24)
Isus a aflat că voiau să-l întrebe şi le-a zis: „Pentru aceasta vă întrebaţi între voi, că v-am spus: «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea»? (Evanghelia după sf. Ioan 16, 19)
aşadar, au zis unii către alţii: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie!”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: „Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri”. (Evanghelia după sf. Ioan 19, 24)
Bărbaţi israelíţi, ascultaţi aceste cuvinte: pe Isus Nazarinéanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, (Faptele Apostolilor 2, 22)
Văzându-i pe Petru şi pe Ioan care aveau [de gând] să intre în templu, el le-a cerut să-i dea de pomană. (Faptele Apostolilor 3, 3)
Atunci, poruncindu-le să plece afară din Sinédriu, s-au sfătuit între ei, (Faptele Apostolilor 4, 15)
Acesta este cel care, la adunarea din pustiu, a fost mijlocitor între îngerul care-i vorbise pe muntele Sínai şi părinţii noştri: el a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă. (Faptele Apostolilor 7, 38)
Totuşi erau între ei unii bărbaţi ciprioţi şi cireneni care au venit la Antiohía şi care le-au vorbit grecilor vestindu-l pe Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 11, 20)