Fondare 1098 Risultati per: poporul evreu

  • Tu vei fi mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tău. Numai cât priveşte tronul voi fi mai mare decât tine”. (Cartea Genezei 41, 40)

  • Când toată ţara Egiptului a început să sufere de foame, poporul a strigat la Faraón [să-i] dea pâine. Faraónul a zis tuturor egipténilor: „Mergeţi la Iosíf şi, ce vă va spune el, aceea faceţi!”. (Cartea Genezei 41, 55)

  • Iosíf guverna peste ţară şi el era cel care vindea grâu pentru tot poporul ţării. Au venit fraţii lui Iosíf şi i s-au prosternat cu faţa la pământ. (Cartea Genezei 42, 6)

  • Dan va judeca pe poporul său ca unul dintre triburile lui Israél. (Cartea Genezei 49, 16)

  • El le-a poruncit și le-a zis: „Eu voi fi adăugat la poporul meu. Înmormântaţi-mă lângă părinţii mei, în peştera care este în câmpia lui Efrón, hetéul, (Cartea Genezei 49, 29)

  • El a zis poporului său: ,,Iată că poporul fiilor lui Israél este mai numeros şi mai puternic decât noi. (Cartea Exodului 1, 9)

  • Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi s-a întărit foarte mult. (Cartea Exodului 1, 20)

  • În zilele acelea, Moise crescut mare, a ieşit pe la fraţii lui şi a văzut muncile lor forțate. A văzut un egiptéan care îl bătea pe un evreu, pe [unul] dintre fraţii lui. (Cartea Exodului 2, 11)

  • Acum mergi, te trimit la Faraón! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israél, din Egipt!”. (Cartea Exodului 3, 10)

  • El i-a zis: ,,Eu voi fi cu tine şi acesta va fi pentru tine semnul că eu te-am trimis: când vei scoate poporul din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta”. (Cartea Exodului 3, 12)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Când vei merge şi te vei întoarce în Egipt, vezi ca toate minunile pe care le-am pus în mâna ta să le faci înaintea lui Faraón. Eu însă voi împietri inima lui şi nu va lăsa poporul [să plece]. (Cartea Exodului 4, 21)

  • Poporul a crezut. Când au auzit că Domnul i-a vizitat pe fiii lui Israél şi că a văzut necazul lor, s-au plecat şi s-au prosternat cu faţa la pământ. (Cartea Exodului 4, 31)


“Aquele que procura a vaidade das roupas não conseguirá jamais se revestir com a vida de Jesus Cristo.” São Padre Pio de Pietrelcina