Fondare 1098 Risultati per: poporul evreu

  • De aceea şi Isus, pentru a sfinţi poporul prin propriul său sânge, a suferit în afara porţii. (Scrisoarea către Evrei 13, 12)

  • Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 9)

  • Voi, care odinioară nu eraţi popor, acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveaţi parte de îndurare, acum aţi obţinut îndurare. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 10)

  • Vreau să vă reamintesc – deşi ştiţi toate aceste lucruri – că Domnul, după ce a salvat poporul din Egipt o dată pentru totdeauna, la urmă i-a făcut să piară pe cei necredincioşi, (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 5)

  • Apoi am auzit un alt glas din cer, spunând: „Ieşiţi din ea, voi, poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu trebuiască să primiţi [o parte] din plăgile ei! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 4)

  • Şi am auzit un glas puternic de la tron, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 3)


“O verdadeiro servo de Deus é aquele que usa a caridade para com seu próximo, que está decidido a fazer a vontade de Deus a todo custo, que vive em profunda humildade e simplicidade”. São Padre Pio de Pietrelcina