Fondare 422 Risultati per: voastră
Am mai zis atunci: «Nu-i voi alunga dinaintea voastră şi îi veţi avea în coaste; dumnezeii lor vor fi pentru voi capcană»”. (Cartea Judecătorilor 2, 3)
v-am eliberat din mâna egipténilor şi din mâna tuturor celor care vă asupreau, i-am alungat din faţa voastră şi v-am dat vouă ţara lor. (Cartea Judecătorilor 6, 9)
Ghedeón a zis: „Ei bine, când Domnul îi va da în mâinile noastre pe Zebáh şi pe Ţalmúna, voi treiera carnea voastră cu spini din pustiu şi cu mărăcini”. (Cartea Judecătorilor 8, 7)
,,Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor bărbaţilor din Síhem: «Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubáal, să stăpânească peste voi sau să stăpânească peste voi un singur om? Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră!»”. (Cartea Judecătorilor 9, 2)
Iéfte le-a zis bătrânilor din Galaád: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amón şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, eu voi fi căpetenia voastră”. (Cartea Judecătorilor 11, 9)
Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ţi auzim glasul, ca să nu se întoarcă împotriva voastră oameni cu sufletul amărât şi să îţi pierzi viaţa, tu şi casa ta!”. (Cartea Judecătorilor 18, 25)
Faceţi nişte chipuri după tumorile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri care vă strică pământul şi daţi cinste Dumnezeului lui Israél: poate îşi va uşura mâna de deasupra voastră şi de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru! (Cartea întâi a lui Samuél 6, 5)
Samuél a zis întregii case a lui Israél: „Dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima voastră, scoateţi-i din mijlocul vostru pe dumnezeii străini şi Astártele, îndreptaţi-vă inima către Domnul şi slujiţi-i numai lui şi el vă va elibera din mâna filisténilor!”. (Cartea întâi a lui Samuél 7, 3)
Acum, iată, regele va merge înaintea voastră! Eu am îmbătrânit şi am încărunţit, iar fiii mei, iată-i, sunt cu voi! Eu am mers înaintea voastră din tinereţea mea până în ziua de azi. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 2)
El le-a zis: „Domnul este martor împotriva voastră şi unsul lui este martor în ziua aceasta că nu aţi găsit nimic în mâinile mele”. Ei au răspuns: ,,Suntem martori!”. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 5)
Când aţi văzut că Naháş, regele fiilor lui Amón, venea împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu, ci să domnească un rege peste noi!», când Domnul Dumnezeul vostru era regele vostru. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 12)
Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi răzvrăti împotriva cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră ca şi împotriva părinţilor voştri. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 15)