Fundar 422 Resultados para: voastră

  • Am mai zis atunci: «Nu-i voi alunga dinaintea voastră şi îi veţi avea în coaste; dumnezeii lor vor fi pentru voi capcană»”. (Cartea Judecătorilor 2, 3)

  • v-am eliberat din mâna egipténilor şi din mâna tuturor celor care vă asupreau, i-am alungat din faţa voastră şi v-am dat vouă ţara lor. (Cartea Judecătorilor 6, 9)

  • Ghedeón a zis: „Ei bine, când Domnul îi va da în mâinile noastre pe Zebáh şi pe Ţalmúna, voi treiera carnea voastră cu spini din pustiu şi cu mărăcini”. (Cartea Judecătorilor 8, 7)

  • ,,Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor bărbaţilor din Síhem: «Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubáal, să stăpânească peste voi sau să stăpânească peste voi un singur om? Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră!»”. (Cartea Judecătorilor 9, 2)

  • Iéfte le-a zis bătrânilor din Galaád: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amón şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, eu voi fi căpetenia voastră”. (Cartea Judecătorilor 11, 9)

  • Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ţi auzim glasul, ca să nu se întoarcă împotriva voastră oameni cu sufletul amărât şi să îţi pierzi viaţa, tu şi casa ta!”. (Cartea Judecătorilor 18, 25)

  • Faceţi nişte chipuri după tumorile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri care vă strică pământul şi daţi cinste Dumnezeului lui Israél: poate îşi va uşura mâna de deasupra voastră şi de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru! (Cartea întâi a lui Samuél 6, 5)

  • Samuél a zis întregii case a lui Israél: „Dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima voastră, scoateţi-i din mijlocul vostru pe dumnezeii străini şi Astártele, îndreptaţi-vă inima către Domnul şi slujiţi-i numai lui şi el vă va elibera din mâna filisténilor!”. (Cartea întâi a lui Samuél 7, 3)

  • Acum, iată, regele va merge înaintea voastră! Eu am îmbătrânit şi am încărunţit, iar fiii mei, iată-i, sunt cu voi! Eu am mers înaintea voastră din tinereţea mea până în ziua de azi. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 2)

  • El le-a zis: „Domnul este martor împotriva voastră şi unsul lui este martor în ziua aceasta că nu aţi găsit nimic în mâinile mele”. Ei au răspuns: ,,Suntem martori!”. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 5)

  • Când aţi văzut că Naháş, regele fiilor lui Amón, venea împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu, ci să domnească un rege peste noi!», când Domnul Dumnezeul vostru era regele vostru. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 12)

  • Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi răzvrăti împotriva cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră ca şi împotriva părinţilor voştri. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 15)


“Não desperdice suas energias em coisas que geram preocupação, perturbação e ansiedade. Uma coisa somente é necessária: elevar o espírito e amar a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina