Znaleziono 232 Wyniki dla: Noştri

  • Părinţii noştri nu au voit să-i dea ascultare, ci i s-au împotrivit în inimile lor şi s-au întors spre Egipt, (Faptele Apostolilor 7, 39)

  • Părinţii noştri aveau în pustiu cortul mărturiei după cum a hotărât cel care îi spusese lui Moise ca să-l facă după modelul pe care-l văzuse, (Faptele Apostolilor 7, 44)

  • iar părinţii noştri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iósue când au luat în stăpânire [ţara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele lui Davíd. (Faptele Apostolilor 7, 45)

  • Dumnezeul acestui popor, Israél, i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul şederii lor în ţara Egiptului şi după ce i-a scos de acolo cu braţ puternic, (Faptele Apostolilor 13, 17)

  • Aşadar, de ce îl ispitiţi acum pe Dumnezeu punând pe umerii discipolilor un jug pe care nici părinţii noştri şi nici noi nu l-am putut duce? (Faptele Apostolilor 15, 10)

  • am hotărât în unanimitate să alegem câţiva oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu iubiţii noştri Bárnaba şi Paul, (Faptele Apostolilor 15, 25)

  • Atunci el mi-a zis: «Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte ca să cunoşti voinţa lui, să-l vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura lui, (Faptele Apostolilor 22, 14)

  • Şi acum sunt judecat aici pentru speranţa în promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor noştri, (Faptele Apostolilor 26, 6)

  • Nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în ignoranţă: părinţii noştri au fost cu toţii sub nor şi toţi au trecut prin mare (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 1)

  • Astfel, fie pentru Tit, însoţitorul şi colaboratorul meu la voi, fie pentru fraţii noştri, delegaţii Bisericilor, gloria lui Cristos, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 23)

  • Iar voi aţi devenit imitatorii noştri şi ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 6)

  • Şi ai noştri să înveţe să fie primii în fapte bune, în necesităţile urgente, ca să nu fie lipsiţi de roade! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 14)


“É difícil tornar-se santo. Difícil, mas não impossível. A estrada da perfeição é longa, tão longa quanto a vida de cada um. O consolo é o repouso no decorrer do caminho. Mas, apenas restauradas as forças, é necessário levantar-se rapidamente e retomar a viagem!” São Padre Pio de Pietrelcina