Znaleziono 232 Wyniki dla: Noştri

  • şi să zică: «mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu au văzut! (Cartea Deuteronómului 21, 7)

  • Să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat-o părinţilor noştri că ne-o va da». (Cartea Deuteronómului 26, 3)

  • Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut umilirea noastră, truda noastră şi asuprirea noastră. (Cartea Deuteronómului 26, 7)

  • Coboară-ţi privirea din lăcaşul tău cel sfânt, din ceruri, şi binecuvântează-l pe poporul tău Israél şi ţara pe care ne-ai dat-o, după cum ai jurat părinţilor noştri, ţară în care curge lapte şi miere!». (Cartea Deuteronómului 26, 15)

  • Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale fiilor noştri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei legi. (Cartea Deuteronómului 29, 28)

  • Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, până şi duşmanii noştri sunt judecători. (Cartea Deuteronómului 32, 31)

  • Când Iósue era aproape de Ierihón, şi-a ridicat ochii şi a văzut: iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă în mână. Iósue s-a dus la el şi i-a zis: „Eşti pentru noi sau pentru adversarii noştri?”. (Cartea lui Iósue 5, 13)

  • Bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: «Luaţi cu voi provizii pentru drum, mergeţi înaintea lor şi spuneţi-le: ‹Noi suntem sclavii voştri; acum faceţi alianţă cu noi›!». (Cartea lui Iósue 9, 11)

  • Ele au venit înaintea lui Eleazár, preotul, înaintea lui Iósue, fiul lui Nun, şi a căpeteniilor şi au zis: „Domnul i-a poruncit lui Moise să ne dea moştenire printre fraţii noştri”. Şi le-a dat, după porunca Domnului, moştenire printre fraţii tatălui lor. (Cartea lui Iósue 17, 4)

  • Dar noi am făcut-o de teama acestui lucru: mâine fiii voştri le vor spune fiilor noştri: «Ce aveţi voi cu Domnul Dumnezeul lui Israél? (Cartea lui Iósue 22, 24)

  • Domnul a pus Iordánul hotar între noi şi voi, fiii lui Rubén şi fiii lui Gad: voi nu aveţi parte în Domnul!». Şi fiii voştri îi vor face pe fiii noştri să înceteze să se teamă de Domnul. (Cartea lui Iósue 22, 25)

  • ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri de după noi, că să facem slujirea Domnului înaintea lui prin arderile noastre de tot, prin jertfele noastre şi prin jertfele noastre de împăcare, ca să nu spună fiii voştri mâine fiilor noştri: ‹Voi nu aveţi parte în Domnul›!». (Cartea lui Iósue 22, 27)


“Que Jesus o mergulhe no esplendor da Sua imortal juventude.” São Padre Pio de Pietrelcina