Znaleziono 217 Wyniki dla: zece coarne

  • După acestea, Iúda a stabilit conducători ai poporului peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 55)

  • A venit în Iduméea şi şi-a fixat tabăra la Baitsúr. Iúda le-a stat împotrivă cu zece mii de bărbaţi. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 29)

  • Când Ionatán a auzit cuvintele lui Apolónius, s-a tulburat în cuget. A ales zece mii de bărbaţi şi a ieşit din Ierusalím. Iar Símon, fratele lui, i-a ieşit în întâmpinare ca să-l ajute. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 74)

  • Iúda Macabéul, împreună cu vreo zece tovarăşi, retrăgându-se în pustiu, îşi ducea viaţa în munţi în felul fiarelor împreună cu cei care erau cu el. Se hrăneau numai cu ierburi, ca să se ferească de impuritate. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 27)

  • Dositéos şi Sosípatros, care erau dintre căpeteniile Macabéului, s-au dus şi i-au ucis pe cei pe care Timotéi îi lăsase în fortăreaţă, mai mult de zece mii de oameni. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 19)

  • Cu el era Lýsias, tutorele şi [responsabilul] peste treburile [statului]. Fiecare avea o armată grecească de o sută zece mii de pedestraşi, cinci mii trei sute de călăreţi, douăzeci şi doi de elefanţi şi trei sute de care de luptă dotate cu coase. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 2)

  • Înţelepciunea îl întăreşte pe cel înţelept mai mult decât zece guvernatori care sunt în cetate. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 19)

  • constituit timp de zece luni în sânge, din sămânţa unui bărbat şi din plăcerea care însoţeşte somnul. (Cartea Înţelepciunii 7, 2)

  • Aceasta este judecata Domnului pentru orice făptură, atunci de ce să te răzvrăteşti împotriva bunului plac al Celui Preaînalt? Fie [că trăieşti] zece, fie o sută, fie o mie de ani, în locuinţa morţilor nu va fi mustrare a vieţii. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 41, 4)

  • Căci zece pogoane de vie vor produce un singur bat şi un ómer de sămânţă va produce o éfă. (Cartea profetului Isaía 5, 10)

  • iată, voi da înapoi umbra treptelor care coboară cu soarele pe cadranul lui Aház cu zece trepte› »”. Şi s-a întors soarele cu zece trepte pe cadranul pe care coborâse. (Cartea profetului Isaía 38, 8)

  • În luna a şaptea, Ismaél, fiul lui Netanía, fiul lui Elişamá, din descendenţă regală, a venit cu mai-marii regelui şi cu zece oameni la Ghedalía, fiul lui Ahicám, la Míţpa. Au mâncat pâine împreună acolo, la Míţpa. (Cartea profetului Ieremía 41, 1)


“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina