Encontrados 96 resultados para: Cerurile
Ale tale sunt cerurile şi al tău este pământul, lumea şi toate câte sunt în ea, tu le-ai întemeiat. (Cartea Psalmilor 89, 12)
Căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune, Domnul însă a făcut cerurile. (Cartea Psalmilor 96, 5)
Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul, să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea! (Cartea Psalmilor 96, 11)
Cerurile fac cunoscută dreptatea lui şi toate popoarele îi văd gloria. (Cartea Psalmilor 97, 6)
De la început ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor tale. (Cartea Psalmilor 102, 26)
Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, tot atât de mare este îndurarea sa faţă de cei care se tem de el. (Cartea Psalmilor 103, 11)
învăluit în lumină ca într-o haină. Tu întinzi cerurile ca pe un văl, (Cartea Psalmilor 104, 2)
Înalţă-te mai sus decât cerurile, Dumnezeule, şi gloria ta să fie peste tot pământul! (Cartea Psalmilor 108, 6)
Cerurile, cerurile sunt ale Domnului, pământul însă l-a dăruit fiilor oamenilor. (Cartea Psalmilor 115, 16)
El a făcut cerurile cu pricepere, pentru că veşnică este îndurarea lui! (Cartea Psalmilor 136, 5)
Doamne, apleacă cerurile tale şi coboară, atinge-te de munţi şi vor fumega! (Cartea Psalmilor 144, 5)
Lăudaţi-l, voi, cerurile cerurilor şi apele [toate] care sunt mai presus de ceruri! (Cartea Psalmilor 148, 4)