Encontrados 134 resultados para: mânie

  • Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură şi, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta îşi arătase nelegiuirea faţă de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos şi s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 38)

  • Mulţimea s-a ridicat cuprinsă de mânie. Lisimáh a înarmat trei mii de oameni şi a pornit atacuri nelegiuite sub conducerea unui oarecare Aurános, om înaintat în vârstă, dar şi în nebunie. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 40)

  • Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârşitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 4)

  • Când s-a ivit ziua a cincea, douăzeci de tineri dintre cei care erau cu Macabéul, aprinşi de mânie din cauza blasfemiilor, s-au căţărat cu curaj pe zid şi cu o furie de fiară îi loveau pe cei care le cădeau [în cale]. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 35)

  • Regele, aprins de mânie şi înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înţelegerii şi poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanţuri la Antiohía. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 27)

  • Dar el, încă suflând şi aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea şiroaie şi, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulţimile şi s-a oprit pe o stâncă abruptă. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 45)

  • Dorinţa celor drepţi este numai bine, dar speranţa celor vinovaţi este mânie. (Cartea Proverbelor 11, 23)

  • Cel iute la mânie face nebunii, iar omul planurilor [rele] se face urât. (Cartea Proverbelor 14, 17)

  • Cine este încet la mânie [dobândeşte] multă înţelegere, dar cine se înfurie repede îşi înalţă nebunia. (Cartea Proverbelor 14, 29)

  • Omul mânios stârneşte neînţelegeri, dar cel încet la mânie potoleşte cearta. (Cartea Proverbelor 15, 18)

  • Este mai bun cel încet la mânie decât cel viteaz şi cel care-şi stăpâneşte duhul, decât cel care capturează o cetate. (Cartea Proverbelor 16, 32)

  • Omul prudent este încet la mânie şi gloria lui este să treacă peste vinovăţie. (Cartea Proverbelor 19, 11)


“Desapegue-se daquilo que não é de Deus e não leva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina