Gefunden 1010 Ergebnisse für: Iuda și Simeon

  • Efraím este o junincă îmblânzită, căreia îi place să treiere. Eu am trecut peste grumazul său frumos. Îl voi face pe Efraím să tragă, Iúda va ara și Efraím va da cu grapa. (Cartea profetului Oséa 10, 11)

  • Efraím mă înconjoară cu minciuni, casa lui Israél, cu înşelătorii. Iúda este încă în căutare alături de Dumnezeu, alături de cele sfinte în adevăr. (Cartea profetului Oséa 12, 1)

  • Domnul îl va judeca pe Iúda, îl va pedepsi pe Iacób după căile sale și după faptele lui îl va răsplăti. (Cartea profetului Oséa 12, 3)

  • Căci, iată, în zilele acelea şi în acel timp când îi voi face să se întoarcă din captivitate pe cei din Iúda şi din Ierusalím, (Cartea profetului Ioél 4, 1)

  • Pe fiii lui Iúda şi pe fiii Ierusalímului i-aţi vândut fiilor din Iaván ca să-i îndepărtaţi din teritoriile lor. (Cartea profetului Ioél 4, 6)

  • Îi voi vinde pe fiii voştri şi pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iúda, iar ei îi vor vinde celor din Sába, unui neam îndepărtat, căci Domnul a vorbit. (Cartea profetului Ioél 4, 8)

  • În ziua aceea, munţii vor picura vin, colinele vor face să se prelingă lapte şi în toate văile lui Iúda va curge apă. Un izvor va ieşi din casa Domnului şi va uda Valea Şitím. (Cartea profetului Ioél 4, 18)

  • Egipt va deveni o devastare şi Edóm va fi un pustiu devastat, pentru violenţa asupra fiilor lui Iúda, când au vărsat sânge nevinovat în ţara lor. (Cartea profetului Ioél 4, 19)

  • Iúda va fi locuit pentru totdeauna şi Ierusalímul, din generaţie în generaţie. (Cartea profetului Ioél 4, 20)

  • Cuvintele lui Ámos, care era unul dintre păstorii din Técoa și care a avut viziuni cu privire la Israél în zilele lui Ozía, regele lui Iúda, și în zilele lui Ieroboám, fiul lui Ióas, regele lui Israél, cu doi ani înaintea cutremurului. (Cartea profetului Ámos 1, 1)

  • Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iúda, ba chiar pentru patru, nu voi reveni, căci au refuzat legea Domnului și hotărârile sale nu le-au observat, ci au rătăcit după minciunile după care au umblat părinții lor. (Cartea profetului Ámos 2, 4)

  • Voi trimite foc în Iúda și va devora palatele din Ierusalím”. (Cartea profetului Ámos 2, 5)


"Tente percorrer com toda a simplicidade o caminho de Nosso Senhor e não se aflija inutilmente.” São Padre Pio de Pietrelcina