Gefunden 1101 Ergebnisse für: păcatul lui Iuda
,,Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au strâns împotriva Domnului în ceata lui Córe, ci a murit în păcatul lui şi n-a avut fii. (Cartea Numerilor 27, 3)
Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului. Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge! (Cartea Numerilor 32, 23)
Acestea sunt numele bărbaţilor: pentru tribul lui Iúda, Cáleb, fiul lui Iefúne; (Cartea Numerilor 34, 19)
Am luat păcatul pe care-l făcuserăţi – viţelul – şi l-am ars în foc, l-am sfărâmat şi l-am pisat bine, până când a devenit pulbere. Apoi am aruncat pulberea în râul care cobora din munte. (Cartea Deuteronómului 9, 21)
Adu-ţi aminte de slujitorii tăi, de Abrahám, de Isáac şi de Iacób! Nu privi la încăpăţânarea acestui popor, nici la răutatea lui şi nici la păcatul lui! (Cartea Deuteronómului 9, 27)
Să nu fie omorâţi părinţii în locul copiilor şi nici copiii să nu fie omorâţi în locul părinţilor: fiecare să fie omorât pentru păcatul său! (Cartea Deuteronómului 24, 16)
„Aceştia să stea ca să binecuvânteze poporul pe muntele Garizím când veţi trece Iordánul: Simeón, Lévi, Iúda, Isahár, Iosíf şi Beniamín. (Cartea Deuteronómului 27, 12)
Aceasta a zis pentru Iúda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iúda şi adu-l la poporul lui! Mâinile lui să lupte pentru el, iar tu să-i fii ajutor împotriva duşmanilor lui”. (Cartea Deuteronómului 33, 7)
tot [ţinutul] lui Neftáli, ţara lui Efraím şi a lui Manáse, toată ţara lui Iúda până la Marea Mediterană, (Cartea Deuteronómului 34, 2)
Fiii lui Israél au violat [regula] nimicirii: Acán, fiul lui Carmí, fiul lui Zabdí, fiul lui Zérah, din tribul lui Iúda, a luat din ce era dat nimicirii; şi s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 7, 1)
Iósue s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a făcut să se apropie Israélul, după triburile sale. A fost arătat tribul lui Iúda. (Cartea lui Iósue 7, 16)
A făcut să se apropie familia lui Iúda şi a fost arătată familia lui Zérah; a făcut să se apropie familia lui Zérah, bărbat după bărbat, şi a fost arătat Zabdí. (Cartea lui Iósue 7, 17)