Fundar 1101 Resultados para: păcatul lui Iuda

  • ,,Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au strâns împotriva Domnului în ceata lui Córe, ci a murit în păcatul lui şi n-a avut fii. (Cartea Numerilor 27, 3)

  • Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului. Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge! (Cartea Numerilor 32, 23)

  • Acestea sunt numele bărbaţilor: pentru tribul lui Iúda, Cáleb, fiul lui Iefúne; (Cartea Numerilor 34, 19)

  • Am luat păcatul pe care-l făcuserăţi – viţelul – şi l-am ars în foc, l-am sfărâmat şi l-am pisat bine, până când a devenit pulbere. Apoi am aruncat pulberea în râul care cobora din munte. (Cartea Deuteronómului 9, 21)

  • Adu-ţi aminte de slujitorii tăi, de Abrahám, de Isáac şi de Iacób! Nu privi la încăpăţânarea acestui popor, nici la răutatea lui şi nici la păcatul lui! (Cartea Deuteronómului 9, 27)

  • Să nu fie omorâţi părinţii în locul copiilor şi nici copiii să nu fie omorâţi în locul părinţilor: fiecare să fie omorât pentru păcatul său! (Cartea Deuteronómului 24, 16)

  • „Aceştia să stea ca să binecuvânteze poporul pe muntele Garizím când veţi trece Iordánul: Simeón, Lévi, Iúda, Isahár, Iosíf şi Beniamín. (Cartea Deuteronómului 27, 12)

  • Aceasta a zis pentru Iúda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iúda şi adu-l la poporul lui! Mâinile lui să lupte pentru el, iar tu să-i fii ajutor împotriva duşmanilor lui”. (Cartea Deuteronómului 33, 7)

  • tot [ţinutul] lui Neftáli, ţara lui Efraím şi a lui Manáse, toată ţara lui Iúda până la Marea Mediterană, (Cartea Deuteronómului 34, 2)

  • Fiii lui Israél au violat [regula] nimicirii: Acán, fiul lui Carmí, fiul lui Zabdí, fiul lui Zérah, din tribul lui Iúda, a luat din ce era dat nimicirii; şi s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 7, 1)

  • Iósue s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a făcut să se apropie Israélul, după triburile sale. A fost arătat tribul lui Iúda. (Cartea lui Iósue 7, 16)

  • A făcut să se apropie familia lui Iúda şi a fost arătată familia lui Zérah; a făcut să se apropie familia lui Zérah, bărbat după bărbat, şi a fost arătat Zabdí. (Cartea lui Iósue 7, 17)


“Mesmo quando perdemos a consciência deste mundo, quando parecemos já mortos, Deus nos dá ainda uma chance de entender o que é realmente o pecado, antes de nos julgar. E se entendemos corretamente, como podemos não nos arrepender?” São Padre Pio de Pietrelcina