1. Preoţii levíţi şi tot tribul lui Lévi să nu aibă nici parte, nici moştenire în Israél! Să se hrănească din jertfele prin foc [aduse] Domnului şi din partea lui!

2. Să nu aibă moştenire în mijlocul fraţilor lor! Domnul este moştenirea lor, după cum le-a spus.

3. Acesta este dreptul preoţilor de la popor: cei ce aduc jertfă un bou sau o oaie să dea preotului spata, fălcile şi stomacul!

4. Să-i dai cele dintâi roade din grâul tău, din mustul tău şi din uleiul tău şi prima tunsoare a turmei tale!

5. Căci pe el l-a ales Domnul Dumnezeul tău dintre toate triburile tale ca să slujească numele Domnului, el şi fiii lui în toate zilele.

6. Dacă un levít va pleca dinăuntrul porţilor tale, din oricare loc din Israél, unde este străin şi va veni cu toată dorinţa sufletului său la locul pe care îl va alege Domnul

7. şi va sluji numele Domnului Dumnezeului său ca toţi fraţii lui levíţi care stau acolo înaintea Domnului,

8. să primească o parte ca partea [celorlalţi] pe lângă ceea ce are din vânzarea bunurilor părinteşti!

9. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu înveţi să faci după lucrurile abominábile ale acelor popoare!

10. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă fiul sau fiica prin foc, nici ghicitor, prezicător, mag, vrăjitor,

11. nici descântător, nimeni care să cheme spiritele, fermecător, şi nici cel care cheamă morţii!

12. Căci este abominábil înaintea Domnului oricine face aceste lucruri şi pentru aceste lucruri abominábile Domnul Dumnezeul tău îi izgoneşte din faţa ta.

13. Dar tu să fii întru totul cu Domnul Dumnezeul tău!

14. Căci toate popoarele acelea pe care le iei în stăpânire ascultă de prezicători şi ghicitori Dar ţie nu ţi-a permis aşa ceva Domnul Dumnezeul tău.

15. Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el! –

16. aşa cum ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău pe Hóreb în ziua adunării, zicând: «Nu vreau să mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu, nici să văd focul acesta mare, ca să nu mor».

17. Domnul mi-a spus: «Este bine ceea ce au zis.

18. Voi ridica pentru ei din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine. Voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc.

19. Dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele pe care le va spune în numele meu, eu îi voi cere cont.

20. Dar profetul care s-ar purta cu trufie, spunând ceva în numele meu, ceva ce nu i-am poruncit să spună sau vorbind în numele altor dumnezei, profetul acela să moară!».

21. Dacă cineva zice în inima lui: «Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l spune Domnul?».

22. Când ceea ce spune profetul acela în numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, este un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Profetul acela a vorbit cu trufie: să nu te temi de el!





“Seja paciente e espere com confiança o tempo do Senhor”. São Padre Pio de Pietrelcina