1. Ne-am întors şi am plecat în pustiu, pe drumul care duce la Marea Roşie, după cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit muntele Seír multe zile.

2. Domnul mi-a zis:

3. «Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta! Întoarceţi-vă spre nord!

4. Porunceşte poporului: ‹Acum veţi trece prin hotarele fraţilor voştri, fiii lui Esáu, care locuiesc în Seír. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziţi bine!

5. Să nu vă luaţi la luptă cu ei, căci nu vă voi da din ţara lor nici cât să puneţi talpa piciorului, pentru că muntele Seír l-am dat în stăpânire lui Esáu!

6. Să cumpăraţi de la ei hrana pe care o veţi mânca cu bani şi să cumpăraţi de la ei chiar şi apa pe care o veţi bea tot cu bani›!

7. Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în toată lucrarea mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în pustiul acesta mare. În aceşti patruzeci de ani, Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine şi nu ţi-a lipsit nimic».

8. Am trecut dincolo de fraţii noştri, fiii lui Esáu, care locuiesc în Seír, pe drumul spre Arabáh, din Elát şi din Éţion-Ghéber. Apoi ne-am întors şi am mers spre pustiul Moábului.

9. Domnul mi-a zis: «Nu vă arătaţi ostili faţă de Moáb şi nu vă luaţi la luptă cu el, căci nu-ţi voi da [nimic] să stăpâneşti din ţara lui: [cetatea] Ar am dat-o în stăpânire fiilor lui Lot.

10. (Înainte, aici locuiau emímii, un popor mare, numeros şi înalt [la statură], ca anachímii.

11. Şi ei, ca şi anachímii, erau consideraţi refaími, dar moabíţii îi numeau emími.

12. Seír era locuit înainte de horei. Fiii lui Esáu i-au alungat, i-au nimicit dinaintea lor şi au locuit în locul lor aşa cum Israél a făcut cu ţara pe care o stăpâneşte şi pe care i-a dat-o Domnul).

13. Acum sculaţi-vă şi treceţi valea Zéred!». Am trecut valea Zéred.

14. Timpul cât am mers de la Cádeş-Barnéa până când am trecut valea Zéred a fost de treizeci şi opt de ani, până când a dispărut din mijlocul taberei toată generaţia oamenilor de război, după cum le jurase Domnul.

15. Chiar şi mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei până când au pierit.

16. După ce au murit toţi bărbaţii de război din mijlocul poporului,

17. Domnul mi-a zis:

18. «Să treci azi hotarul Moábului, pe la Ar!

19. Să te apropii de fiii lui Amón! Nu vă arătaţi ostili faţă de ei şi nu vă luaţi la luptă cu ei, căci nu-ţi voi da [nimic] să stăpâneşti din ţara fiilor lui Amón, pentru că am dat-o în stăpânire fiilor lui Lot!

20. Şi aceasta era considerată ca o ţară a refaímilor. Refaímii locuiau mai înainte în ea şi Amón îi numeşte zamzumím:

21. un popor mare, numeros şi înalt [la statură], ca anachímii. Domnul i-a nimicit dinaintea lor. Ei i-au alungat şi au locuit în locul lor,

22. aşa a făcut [Domnul] şi pentru fiii lui Esáu, care locuiesc în Seír, când i-a nimicit pe horei dinaintea lor; ei i-au alungat şi au locuit în locul lor până în ziua de azi.

23. Avimii, care locuiau în sate până la Gáza, au fost nimiciţi de caftorími, ieşiţi din Caftór şi care au locuit în locul lor.

24. «Ridicaţi-vă, plecaţi şi treceţi râul Arnón! Iată, îl dau pe mâna ta pe Sihón, regele din Heşbón, amoréul, şi ţara lui! Începe, ia în stăpânire şi fă război cu el!

25. Astăzi voi începe să pun groaza şi frica de tine peste toate popoarele de sub cer. Vor auzi de numele tău: se vor cutremura şi se vor îngrozi în faţa ta».

26. Am trimis mesageri din pustiul Chedemót la Sihón, regele din Heșbón, cu cuvinte de pace, zicând:

27. «Aş vrea să trec prin ţara ta; voi merge numai pe drum, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga.

28. Vinde-mi hrană pe bani ca să mănânc şi dă-mi apă pe bani ca să beau; voi trece doar cu piciorul,

29. aşa cum au făcut pentru mine fiii lui Esáu, care locuiesc în Seír, şi cei din Moáb, care locuiesc în Ar, până voi trece Iordánul spre ţara pe care ne-o dă Domnul Dumnezeul nostru!».

30. Dar Sihón, regele din Heşbón, nu a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul Dumnezeul tău i-a întunecat duhul şi i-a împietrit inima ca să-l dea în mâinile tale, cum este astăzi».

31. Domnul mi-a zis: «Iată, am început să-i dau înaintea ta pe Sihón şi ţara lui; începe să-i iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti»!

32. Sihón ne-a ieşit înainte cu tot poporul lui ca să lupte împotriva noastră la Iáhaţ.

33. Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat înaintea noastră şi i-am bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui.

34. În acel timp i-am capturat toate cetăţile lui, distrugând toate cetăţile şi omorând toţi oamenii şi copiii: nu a mai rămas niciun supravieţuitor.

35. Numai animalele le-am luat ca pradă pentru noi, precum şi captura cetăţilor pe care le-am jefuit.

36. De la Aroér, care este pe malul râului Arnón, de la cetatea care este în vale, până la Galaád n-a fost nicio cetate prea puternică pentru noi: Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate înaintea noastră.

37. Dar de ţara fiilor lui Amón nu te-ai apropiat, de toate malurile râului Iabóc, de cetăţile de pe munte şi de tot ce a poruncit Domnul Dumnezeul nostru.





“Deus ama quem segue o caminho da virtude.” São Padre Pio de Pietrelcina