Fundar 97 Resultados para: Înălţat
Tu zici că l-ai lovit pe Edóm şi ţi s-a înălţat inima lăudându-te. Acum rămâi acasă! De ce să provoci răul şi să cazi tu şi Iúda împreună cu tine?”. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 19)
Mulţi au adus Domnului donaţii în Ierusalím şi daruri preţioase lui Ezechía, regele lui Iúda, care, după aceea, a fost înălţat în ochii tuturor popoarelor. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 23)
După aceea, a construit un zid în afara cetăţii lui Davíd, la vest de Ghihón, spre torent, până la intrarea Porţii Peştilor, în jurul lui Ófel, şi l-a înălţat foarte mult. A pus căpetenii viteze în toate cetăţile fortificate din Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 14)
Când a terminat de vorbit, poporul a strigat cu glas puternic şi a înălţat strigăte de bucurie în cetatea lor. (Cartea Iudítei 14, 9)
După aceste lucruri, regele Artaxérxes l-a înălţat pe Amán, fiul lui Amedáta din Agág, şi l-a promovat. I-a pus tronul mai sus decât al tuturor căpeteniilor care erau cu el. (Cartea Estérei 4, 1)
S-au înălţat pentru puţin şi nu mai sunt; dar vor pieri ca toţi şi vor fi exterminaţi, vor fi retezaţi ca vârful spicului. (Cartea lui Iob 24, 24)
Vinovaţilor le este refuzată lumina lor şi braţul înălţat este frânt. (Cartea lui Iob 38, 15)
Elifáz din Temán, Bildád din Şúah şi Ţofár din Naamáh au mers şi au făcut după cum le spusese Dumnezeu Domnul. Şi a înălţat Domnul faţa lui Iob. (Cartea lui Iob 42, 9)
Au înălţat râurile, Doamne, au înălţat râurile glasul lor, au înălţat râurile vuietul lor. (Cartea Psalmilor 93, 3)
din pricina mâniei şi a furiei tale; fiindcă, după ce m-ai înălţat, m-ai doborât. (Cartea Psalmilor 102, 11)
Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate, dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut lucruri minunate. (Cartea Psalmilor 118, 16)
El a înălţat puterea poporului său spre lauda tuturor credincioşilor săi, a fiilor lui Israél, poporul care îi stă aproape. Aleluia! (Cartea Psalmilor 148, 14)