Fundar 32 Resultados para: zeciuială

  • Va lua zeciuială din turmele voastre, iar voi veţi deveni sclavii lui. (Cartea întâi a lui Samuél 8, 17)

  • Când a ieşit porunca aceasta, fiii lui Israél au dat din belşug primiţia din grâu, din must, din untdelemn, din miere şi din toate roadele câmpului; au adus din belşug şi zeciuiala din toate. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 5)

  • Fiii lui Israél şi ai lui Iúda care locuiau în cetăţile lui Iúda au adus şi ei zeciuială din cirezi şi turme şi zeciuială din lucrurile sfinte care erau consacrate Domnului Dumnezeului lor; le-au adus şi au făcut grămezi. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 6)

  • Au adus darurile ridicate, zeciuiala şi lucrurile sfinte la loc sigur. Peste ele era responsabil Conanía, levítul, iar Şiméi, fratele său, era al doilea. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 12)

  • pârga aluatului nostru şi a darului nostru ridicat, roadele oricărui pom, ale mustului şi untdelemnului le vom duce la preoţi, în cămările casei Dumnezeului nostru, şi zeciuiala pământului nostru, la levíţi. Ei, levíţii, să ia zeciuieli în toate cetăţile lucrării noastre. (Cartea lui Nehemía 10, 38)

  • Preotul, fiul lui Áaron, să fie cu levíţii când levíţii vor lua zeciuielile. Iar levíţii să aducă zeciuiala zeciuielilor în casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei. (Cartea lui Nehemía 10, 39)

  • pregătise pentru el o cămară mare unde înainte se puneau ofranda, tămâia, obiectele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, după legea referitoare la levíţi, cântăreţi şi uşieri, şi darul ridicat pentru preoţi. (Cartea lui Nehemía 13, 5)

  • Atunci, întregul Iúda a adus la vistierii zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn. (Cartea lui Nehemía 13, 12)

  • Numai eu singur mergeam de multe ori la Ierusalím de sărbători, aşa cum este scris pentru întregul Israél prin hotărâre veşnică. Aveam cu mine primele roade şi întâii născuţi, zeciuiala din animale şi prima tunsoare a oilor şi mergeam la Ierusalím. (Cartea lui Tobía 1, 6)

  • Le dădeam preoţilor, fiii lui Áaron, pentru altar. Iar zeciuiala din grâu, din vin, din untdelemn, din rodii, din smochine şi din celelalte fructe o dădeam fiilor lui Lévi care slujeau la Ierusalím. A doua zeciuială o transformam în argint pentru şase ani, mergeam şi o cheltuiam la Ierusalím în fiecare an. (Cartea lui Tobía 1, 7)

  • [A treia zeciuială] o dădeam orfanilor, văduvelor şi prozeliţilor care locuiau cu fiii lui Israél: le-o aduceam şi le-o dădeam o dată la trei ani. Iar noi o mâncam după hotărârea dată cu privire la acestea în legea lui Moise şi după poruncile pe care le dăduse Debóra, mama tatălui meu, Ananiél, pentru că tata m-a lăsat orfan şi a murit. (Cartea lui Tobía 1, 8)

  • Primele roade ale grâului, zeciuiala de vin şi untdelemn pe care le-au păstrat ca să le sfinţească preoţii care stau în Ierusalím înaintea Dumnezeului nostru, au hotărât să le folosească, lucruri despre care este hotărât ca nimeni din popor să nu le atingă cu mâinile. (Cartea Iudítei 11, 13)


“Que o Espírito Santo guie a sua inteligência, faça-o descobrir a verdade escondida na Sagrada Escritura e inflame a sua vontade para praticá-la.” São Padre Pio de Pietrelcina