1. Când au terminat toate acestea, toţi cei din Israél care se aflau [acolo] au ieşit prin cetăţile lui Iúda şi au distrus stelele, au tăiat în bucăţi Aşérele, au dărâmat înălţimile şi altarele din întregul Iúda, din Beniamín, din Efraím şi din Manáse până ce au terminat. Apoi, toţi fiii lui Israél s-au întors în cetăţile lor, fiecare la proprietatea lui.

2. Ezechía a stabilit grupele preoţilor şi ale levíţilor după grupele lor, fiecare după slujirea sa: preoţi şi levíţi pentru arderile de tot şi pentru jertfele de împăcare, pentru slujire, pentru preamărire şi pentru laudă şi pentru porţile taberelor Domnului.

3. Regele a dat o parte din bunurile sale pentru arderile de tot: pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, pentru arderile de tot din [zilele] de sabát, de lună nouă şi de sărbători, după cum este scris în legea Domnului.

4. A zis poporului care locuia în Ierusalím să dea preoţilor şi levíţilor partea [cuvenită], ca să se întărească în legea Domnului.

5. Când a ieşit porunca aceasta, fiii lui Israél au dat din belşug primiţia din grâu, din must, din untdelemn, din miere şi din toate roadele câmpului; au adus din belşug şi zeciuiala din toate.

6. Fiii lui Israél şi ai lui Iúda care locuiau în cetăţile lui Iúda au adus şi ei zeciuială din cirezi şi turme şi zeciuială din lucrurile sfinte care erau consacrate Domnului Dumnezeului lor; le-au adus şi au făcut grămezi.

7. Au început să facă grămezile în luna a treia şi le-au terminat în luna a şaptea.

8. Ezechía şi căpeteniile au venit să vadă grămezile şi l-au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul său, Israél.

9. Ezechía i-a întrebat pe preoţi şi pe levíţi despre grămezi.

10. Marele preot Azaría, din casa lui Sadóc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile ridicate în casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat şi a mai rămas mult, căci Domnul l-a binecuvântat pe poporul său. Şi a rămas această grămadă”.

11. Ezechía a zis să fie pregătite camere în casa Domnului; iar ei au pregătit.

12. Au adus darurile ridicate, zeciuiala şi lucrurile sfinte la loc sigur. Peste ele era responsabil Conanía, levítul, iar Şiméi, fratele său, era al doilea.

13. Iehiél, Azazía, Nahát, Asaél, Ierimót, Iozabád, Eliél, Ismachía, Mahát şi Benáia erau supraveghetori sub comanda lui Conanía şi a fratelui său Şiméi, după dispoziţia regelui Ezechía şi a lui Azaría, căpetenia casei lui Dumnezeu.

14. Levítul Córe, fiul lui Imná, era uşier în partea de răsărit; avea grijă de darurile de bună voie [aduse] lui Dumnezeu, ca să împartă ceea ce era adus ca dar ridicat Domnului şi lucrurile preasfinte.

15. Sub comanda lui erau Éden, Miniamín, Iósue, Şemáia, Amária şi Şecanía în cetăţile preoţilor, ca să împartă în siguranţă fraţilor lor după grupe, celui mare ca şi celui mic,

16. celor de parte bărbătească înscrişi în genealogii de la trei ani în sus, tuturor celor care intrau în casa Domnului după datoria cerută de fiecare zi, pentru slujirea lor, după îndatoririle lor, după grupele lor;

17. preoţilor înscrişi în genealogiile casei lor părinteşti, levíţilor de la douăzeci de ani în sus, după îndatoririle lor, după grupele lor,

18. tuturor pruncilor lor, soţiilor lor, fiilor şi fiicelor lor înscrişi în genealogii, întregii adunări, pentru că în fidelitatea lor s-au sfinţit.

19. Fiii lui Áaron, preoţii, care locuiau în teritoriile din împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate bărbaţi numiţi pe nume ca să dea părţi tuturor celor de parte bărbătească dintre preoţi şi tuturor celor dintre levíţi înscrişi în genealogii.

20. Aceasta a făcut Ezechía în tot Iúda. El a făcut ceea ce era bun, drept şi adevărat în ochii Domnului Dumnezeului său.

21. În toată lucrarea pe care a început-o în slujirea casei lui Dumnezeu, în lege şi în porunci, ca să-l caute pe Dumnezeul său, a lucrat din toată inima lui şi a avut succes.





“Desapegue-se daquilo que não é de Deus e não leva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina