Löydetty 267 Tulokset: Muntele de măsline

  • Fii pregătit dimineaţa şi urcă dimineaţa pe muntele Sínai; stai acolo înaintea mea, pe vârful muntelui! (Cartea Exodului 34, 2)

  • Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; nici boi, nici oi să nu pască la poalele muntelui acestuia!”. (Cartea Exodului 34, 3)

  • Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat de dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sínai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră. (Cartea Exodului 34, 4)

  • Moise a coborât de pe muntele Sínai – şi cele două table ale mărturiei erau în mâna lui când cobora de pe munte –, iar Moise nu ştia că faţa lui strălucea pentru că vorbise cu [Dumnezeu]. (Cartea Exodului 34, 29)

  • După aceea, toţi fiii lui Israél s-au apropiat şi el le-a poruncit tot ce-i spusese Domnul pe muntele Sínai. (Cartea Exodului 34, 32)

  • pe care a dat-o Domnul lui Moise pe muntele Sínai în ziua în care le-a poruncit fiilor lui Israél să-şi aducă darurile înaintea Domnului, în pustiul Sínai. (Cartea Leviticului 7, 38)

  • „Porunceşte fiilor lui Israél să-ţi aducă untdelemn de măsline curat şi limpede pentru candelabru ca să lumineze fără încetare. (Cartea Leviticului 24, 2)

  • Domnul i-a zis lui Moise pe muntele Sínai: (Cartea Leviticului 25, 1)

  • Acestea sunt hotărârile, poruncile şi legile pe care le-a stabilit Domnul între el şi fiii lui Israél pe muntele Sínai, prin Moise. (Cartea Leviticului 26, 46)

  • Acestea sunt poruncile pe care le-a dat Domnul lui Moise pentru fiii lui Israél pe muntele Sínai. (Cartea Leviticului 27, 34)

  • Acestea sunt generaţiile lui Áaron şi ale lui Moise când Domnul i-a vorbit lui Moise pe muntele Sínai. (Cartea Numerilor 3, 1)

  • Au mers de la muntele Domnului cale de trei zile, iar arca alianţei Domnului mergea înaintea lor cale de trei zile ca să caute pentru ei loc de odihnă. (Cartea Numerilor 10, 33)


“A pessoa que nunca medita é como alguém que nunca se olha no espelho e, assim, não se cuida e sai desarrumada. A pessoa que medita e dirige seus pensamentos a Deus, que é o espelho de sua alma, procura conhecer seus defeitos, tenta corrigi-los, modera seus impulsos e põe em ordem sua consciência.” São Padre Pio de Pietrelcina